Cel puţin 60 de an¬gajaţi ai Com¬paniei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, care au avut tot felul de probleme şi, mai ales, foi de boală multiple, au fost trimişi definitiv acasă de conducerea Companiei, după ce au fost trecuţi pe listele de disponibilizări. Măsurile sunt dure pentru că, din cauza numărului mare al celor care se dau bolnavi, ajutaţi de unii medici, producţia nu poate fi realizată.
În doar 40 de zile, minerii din Valea Jiului au stat în concediu medical peste 100 de ani, dacă sunt adunate zilele de concediu acordate angajaţilor CNH de diverşi medici. „Zilnic, lipsesc de la lucru 8 – 10% din personal. Media este de 800 de persoane pe zi”, a declarat directorul general al CNH Petroşani, Constantin Jujan. Problema concediilor medicale nu este nouă, dar până acum nu şi-a găsit o rezolvare. Disperaţi de numărul mare al foilor de boală, precum şi de subterfugiile găsite de mineri în combinaţie cu unii medici, ce acordă cu prea multă largheţe concedii medicale, reprezentanţii Companiei au cerut sprijinul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. „Reprezentanţii Casei au făcut verificări, unele punctuale, pe ceea ce noi am considerat că nu este conform cu reglementările în vigoare. Au fost aplicate mai multe sancţiuni cu avertisment, iar unii medici au fost chiar amendaţi”, mai spune Jujan.
Criterii pentru concediere
Între timp, ortacii au fost informaţi că multitudinea foilor de boală constituie un criteriu de întocmire a listelor de disponibilizări, ceea ce s-a şi întâmplat. Pe lângă cei care îndeplineau condiţiile de pensionare în acest an sau anul viitor, alte 60 de persoane au fost trimise în şomaj deşi nu îndeplineau aceste condiţii, dar aveau diverse probleme. De asemenea, directorul CNH spune că, până la refacerea totală, persoanele care au fost declarate bolnave sunt trecute din subteran la suprafaţă, cu un salariu diminuat. „Nu pot să fac protecţie socială”, spune Constantin Jujan.
760 de ani, în 2009
Anul trecut, minerii din Valea Jiului au stat în concediu medical peste 270.000 de zile, adică peste 760 de ani. Numărul foilor de boală a scăzut faţă de anul 2008, spun oficialii Companiei, dar în acelaşi timp a scăzut şi numărul angajaţilor,. În urma analizei făcute de Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă, oficialii CNH au constatat că doar 5,1% din zilele de concediu medical au fost provocate de accidente de muncă, 0,4% de boli profesionale, 2,2% de bolile incurabile, 2,4% sunt zile maternitate/creştere copii, în vreme ce 89,9% din foile de boală au fost acordate pentru afecţiuni obişnuite.