20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecial10 alimente periculoase din frigider

10 alimente periculoase din frigider

Indiferent de anotimp, mulţi dintre noi obişnuiesc să depoziteze în frigider o serie de alimente nesănătoase de care nu avem neapărat nevoie, dar care, potrivit specialiştilor, pot provoca adevărate “dezastre nutriţionale” atunci când sunt consumate. Acest tip de produse sunt considerate “rele” pentru ca au adaosuri considerabile de calorii, grăsimi, sare şi/sau zahăr. Experţii, citaţi de WebMD, au realizat o listă cu cele mai periculoase 10 alimente pe care e bine să nu le păstrăm în frigider:

1. Maioneza

Este albă şi gustoasă, dar conţine mult prea multe calorii pentru a merita riscul unui consum exagerat cantitativ. Este avertismentul medicilor nutriţionişti lansat celor care obişnuiesc să consume frecvent maioneză, fie în salate sau în sendvişuri. Potrivit experţilor, 40 de grame de maioneză conţin 360 de calorii. Recomandare: puteţi folosi, pe lângă maioneza light, alte ingrediente mai puţin periculoase pentru siluetă, cum ar fi muştarul sau chili.

2. Sucurile dulci şi acidulate

Băuturile răcoritoare dulci şi acidulate sunt peste tot, în restaurante, supermarketuri, la chioşcuri, mai ales pe timpul verii, când setea este mai intensă. Însă, astfel de sucuri nu conţin nutrienţii atât de necesari organismului, ci mai degrabă un exces de calorii. În plus, îndulcitorii şi coloranţii artificiali cresc riscul de diabet şi alte boli cronice, cel mai periculos fiind aspartanul. Recomandare: consumaţi în special apă plată atunci când vă este sete. De asemenea, ceaiul verde sau cel negru vă asigură necesarul de antioxidanţi, iar laptele degresat conţine nutrienţi de bază, cum ar fi calciu, vitamina D, vitamina B12, potasiu şi magneziu.

3. Băuturile alcoolice

Abuzul de alcool este consecinţa cea mai probabilă a lipsei de control în privinţa băuturilor alcoolice stocate în exces în frigider. Şi cel mai afectat organ în acest caz este ficatul, care va fi forţat să metabolizeze acizii graşi în exces după un consum exagerat de alcool. Totodată, şi celulele creierului sunt expuse pericolului unui abuz de alcool. Potrivit statisticilor, un pahar de vin conţine în jur de 170 de calorii, o doză de bere 150 de calorii, iar 50 de ml de lichior, gin, votcă sau whisky înseamnă 105 calorii.

4. Carne procesată

Fie că este vorba de şuncă, salam, mici, cârnaţi sau pastramă, acest tip de carne este periculoasă pentru organism din cauza conţinutului ridicat de sare, nitraţi şi grăsimi. Carnea procesată creşte riscul unor boli grave, cum ar fi cancerul de colon, din cauza substanţelor folosite pentru conservarea acestui tip de carne. De asemenea, cantitatea mare de sodiu este asociată cu declanşarea sau agravarea unor maladii cardiovasculare.

5. Hot-dog şi sosuri

Intrând în aceeaşi categorie, a produselor din carne procesată, hot-dog-ul este “alimentul” preferat în special de americani, unii dintre aceştia având nelipsite rezerve “strategice” în frigider. Dar şi europeni nu se dau în lături când este vorba de produse de acest fel, fie că sunt înlocuite cu hambugeri sau şaorme. Mulţi dintre consumatori argumentează că preferă să stocheze în frigider astfel de produse şi sosuri pentru că sunt foarte uşor de preparat la cină, de pildă. Dar experţi trag un nou semnal de alarmă: sarea şi grăsimile în exces fac din aceste alimente adevărate bombe calorice extrem de periculoase pentru organism!

6. Produse lactate grase

În comparaţie cu laptele degresat sau iaurtul, care conţine proteine, calciu, riboflavină şi vitamina B 12, produsele lactate grase sunt un pericol din cauza conţinutului excesiv de grăsimi şi cholesterol. De exemplu, o jumătate de litru de lapte gras este echivalent cu 1.904 calorii, 105 grame de grăsimi totale, 59 grame de grăsimi saturate şi 315 miligrame de colesterol.

7. Îngheţată

În multe frigidere (în congelator, desigur) există dacă nu o caserolă cu un tort de îngheţată, cel puţin o înghetată pe băţ sau la pahar. Pe lângă excesul de zahăr, grăsimi saturate şi calorii, îngheţata este vinovată şi de “deturnarea” unei diete de slăbit de la scopul iniţial, antrenând sentimentul de vinovăţie şi resemnare, care, de multe ori, determină opţiunea pentru abandonarea luptei cu kilogramele în plus.

8. Sosuri pentru salată

Deşi sunt gustoase şi săţioase, sosurile pentru salată intră în aceeaşi categorie a alimentelor periculoase pentru organism pentru că şi ele conţin un număr mare de grăsimi şi calorii. Totodată, sunt bogate în sare şi, mult mai rău, sunt un duşman redutabil pentru colecist, putând provoca veritabile colici biliare.

9. Unt sau margarină

Deşi unii specialişti susţin că margarina este vegetală şi are are mai multe “grăsimi bune” (polinesaturate şi mononesaturate) decât untul şi nu conţine colesterol, totuşi unele tipuri de margarină sunt produse printr-un procedeu numit hidrogenare şi din această tranziţie rezultă grăsimi nesănătoase pentru organism. Experţii recomandă evitarea margarinei la cutie, care conţine mai multe grăsimi “rele” decât cea la tub şi citirea cu atenţie a etichetelor de pe ambalaj, pentru a alege produsele cu mai puţine grăsimi “trans”, care cresc nivelul colesterolului în sange, şi o dată cu acesta, şi riscul bolilor de inimă. Ca informaţie pentru cei care ţin dietă, o lingură de margarină înseamnă 100 de calorii şi 11 grame de grăsimi.

10. Cartofi feliaţi congelaţi

Se găsesc gata ambalaţi în supermarketuri şi sunt deja pregătiţi de prăjit, adică sunt curăţaţi, feliaţi şi adesea săraţi. Este vorba, desigur, de pungi de cartofi stocate în congelator, pentru a fi preparaţi cu uşurinţă la prânz sau cină. Şi totuşi, spre deosebire de cartofii cruzi, de pe tarabele din piaţă sau lădiţele din magazin, aceşti cartofi gata ambalaţi pot fi vechi de luni de zile, prefierţi şi apoi congelaţi instant pentru a fi cât mai crocanţi. Ei nu pot fi gătiţi într-un mod mai sănătos, de exemplu fierţi sau copţi la grătar, pentru că au fost comercializaţi cu scopul de a fi … prăjiţi. Iar această modalitate de preparare implică, desigur, un consum suplimentar de calorii, grăsimi şi sare.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă