25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăGDPRReţeta electronică, respinsă de medicii de familie

Reţeta electronică, respinsă de medicii de familie

Doctorii spun că n-au avut timp să-şi cumpere imprimante şi dispozitive pentru semnătură electronică, oficialii CNAS îi acuză că refuză un sistem nou ca să poată fura în continuare.

Medicii nu vor să elibereze reţete electronice pentru că sunt «mână în mână» cu farmaciştii şi nu mai pot să fure, a fost acuzaţia pe care a lansat-o ieri şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicul Marius Filip. O dată cu reţeta electronică, medicii de familie nu mai pot umfla reţetele pacienţilor şi sunt obligaţi de sistem să prescrie medicamente în acord cu diagnosticul stabilit. „Dacă un pacient are diabet, i se vor da medicamente doar de diabet. Tot ce e în plus şi nejustificat apare în sistem, iar medicul poate fi tras la răspundere”, a explicat Marius Filip. Acesta spune că, în farmacii, se făcea trafic cu coduri de parafă şi că se decontau inclusiv medicamente pe care medicii, în realitate, nu le prescriau pacienţilor. Pe de altă parte, medicii de familie spun că se repetă experienţa SIUI-ului, că softul merge prost şi că totul a fost făcut, din nou, „cu picioarele”.

O sută de clickuri pentru o reţetă

De ieri a început prescrierea electronică, însă nu prea mulţi medici s-au înghesuit să dea reţete în noul format. „Vreau să văd întâi că merge sistemul şi abia apoi îmi supun pacienţii la teste. La prima vedere sistemul mi s-a părut prost gândit. Am dat o sută de clickuri ca să fac o reţetă. Durează enorm!”, zice medicul de familie Călin Ciubotaru din Bucureşti. Alţi medici de familie au spus că sunt ocupaţi cu raportarea lunară către Casele de Asigurări de Sănătate şi că nu au avut timp să-şi cumpere imprimantă cu laser şi stikuri pentru semnătura electronică. „Astăzi am primit softul. Să ne liniştim cu raportările, apoi vom implementa şi reţeta electronică”, a spus medicul de familie Remus Lupu din Ilfov. Ca de obicei, sunt încă multe necunoscute legate de noul sistem şi o mulţime de probleme tehnice. „Spre exemplu, nu ştiu dacă pot să primesc două semnături electronice pe acelaşi cod fiscal. Am un medic angajat la cabinet şi am nevoie de două semnături. Deocamdată, nu mă grăbesc”, ne-a spus  medicul de familie Sandra Alexiu.

250 de reţete validate până ieri

Majoritatea medicilor de familie nu s-au dotat cu imprimante cu laser şi nici cu stikuri pentru semnătura electronică, dar spun că vor face şi aceste investiţii, pentru că nu au încotro. Din ianuarie, prescripţia se va face doar în sistem electronic. Pe de altă parte, cele mai multe dintre farmacii şi-au cumpărat deja cititoare pentru codurile de bare ale reţetelor. „Ne-am dotat cu ce a fost nevoie. Aşteptăm doar ca medicii să prescrie în noul sistem. Astăzi n-am primit nici o reţetă pe noul model”, ne-a spus farmacistul Călin Elena din Dolj. Până ieri, CNAS nu validase mai mult de 250 de reţete în format nou. „Sistemul funcţionează, dar medicii nu vor să îl folosească. Cei care zic că sistemul se blochează spun numai aberaţii”, susţine Marius Filip. Oficialii vor ca în această lună cel puţin 10% din reţete să fie prescrise în noul sistem, urmând ca în două-trei luni să se ajungă la 50%. CNAS speră ca prin acest sistem să gestioneze mai bine banii din sănătate şi să nu mai fi decontate reţete false. Noul soft (SIPE) a costat 10 milioane de euro, dintre care 7 milioane au fost bani europeni. Deosebirile dintre reţeta tradiţională şi cea electronică nu sunt foarte mari deocamdată. Pacientul ajunge la farmacie tot cu o hârtie, de data asta tipărită la imprimantă, nu cu un formular tipizat. De la anul însă va fi implementat cardul de sănătate şi nu va mai fi nevoie decât de codul numeric personal pentru a primi medicamentele la farmacie.   

Ne asigurăm pentru cancer sau pentru probleme minore de sănătate?

Noul proiect al Legii sănătăţii va fi prezentat mâine în şedinţă de guvern, a anunţat ieri ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi. Legea prevede modificări majore în domeniul spitalelor şi asigurărilor. Potrivit proiectului, spitalele nu vor mai fi unităţi bugetare şi vor putea fi finanţate atât prin casele publice de sănătate, cât şi prin casele private de asigurări de sănătate. În plus, medicii vor putea acorda consultaţii private în spitalele publice. În ceea ce priveşte asigurările, vor exista două pachete importante: un pachet de bază, pentru cei care plătesc contribuţia la sănătate şi un pachet social, pentru asistaţii social. Niciunul dintre aceste pachete nu a fost definit, acest lucru fiind lăsat pe seama legislaţiei secundare. Ministrul sănătăţii a spus că trebuie stabilit clar dacă populaţia va fi asigurată pentru riscuri majore de sănătate ori pentru probleme minore. „Scoatem serviciile ieftine şi ne asigurăm pentru cancer sau «dăm câte un kil ca să ajungă la toată lumea». Trebuie să ne hotărâm pentru că e sigur că nu putem acoperi şi serviciile ieftine şi pe cele scumpe”, a spus Cepoi. Ministrul a lăsat să se înţeleagă că proiectul noii legi presupune un risc politic foarte mare şi că ultima formă va fi cea asumată de guvern.

Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă