4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăGDPRNoi detalii despre starea răniţilor: Copilotul are cele mai multe leziuni

Noi detalii despre starea răniţilor: Copilotul are cele mai multe leziuni

Cei patru răniţi în accidentul aviatic sunt în stare bună, dar rămân internaţi la secţia de terapie intensivă pentru că traumatismele pe care le au “nu sunt simple” şi pot apărea complicaţii, spun reprezentanţii SJU Cluj, precizând că la acest moment niciuna dintre victime nu este transportabilă, conform Mediafax.

Medicul coordonator al UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Adela Golea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că toţi cei patru pacienţi au politraumatisme, ceea ce impune în continuare spitalizarea lor la secţia de terapie intensivă.

Dr. Natalia Hadău: Copilotul are cele mai multe leziuni, dar din fericire, niciuna dintre leziuni nu era vitală. Dar dacă ai fracturi de membru cu strivire musculară, pot apărea complicaţii. Necesită intervenţie la nivelul nasului şi, în funcţie de cum va evolua această intervenţie, s-ar putea să necesite reintervenţie.

Postul post-traumatic evoluează în timp. Am luat măsuri, din vreme ca pacienţii să fie liniştiţi şi să nu fie agresaţi de foarte mulţi vizitatori şi au şi suport psihologic.

“Pacienţii sunt bine. Rămân internaţi la terapie intensivă pentru că aici ramanb bolvanii care pot avea şi complicaţii pentru că traumatismele nu sunt simple, este vorba despre politraumatrisme. Chiar dacă unii mergeau pe picioare, nu înseamnă că nu au leziuni multiple – leziuni faciale, leziuni toracice, leziuni de membre şi leziuni toracice. Mai ales unde sunt cu intersectare costală, şi pe stânga, şi pe dreapta sunt însoţite de contuzii pulmonare care pot duce la complicaţii”, a spus Golea.

Ea a precizat că leziunile celor patru răniţi sunt evaluate de echipe multidisciplinare de medici, de la Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, ORL, Oftalmologie, Chirurgie toracică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Ortopedie, Traumatologie, Neurochirurgie.

Medicul coordonator al UPU a mai spus că în prezent niciunul dintre pacienţi nu este transportabil: “Nu sunt de transportat la ora actuală, nici aerian, nu ne grăbeşte nimic să îi transportăm, tot ce au dânşii la ora actuală se poate rezolva în spitalul nostru”.

Ea a precizat că perioada de spitalizare depinde de fiecare pacient, pentru că fiecare pacient are particularităţile lui.

În ceea ce îl priveşte pe copilot, dr. Adela Golea a spus că acesta a avut cele mai multe leziuni pentru că impactul a fost cel mai mare în faţă.

“Din fericire, niciuna din leziuni nu era vitală. Dacă însă ai fracturi de membre cu strivire a structurii musculare, acest lucru poate genera complicaţii. Are traumatisme faciale, toracice, traumatisme la ambele picioare, deci nu este în afara complicaţiilor. Şocul post traumatic evoluează în timp”, a adăugat Adela Golea.

Întrebaţi dacă protocolul de resuscitare în cazul studentei a fost respectat, medicii au spus că nu pot răspunde atât timp cât nu se ştie care a fost leziunea iniţială a acesteia.

“Nu ştim leziunea iniţială. Abia apoi putem vedea dacă protocolul de resuscitare a fost respectat. Medicii au resuscitat continuu”, au spus medicii.

Întrebaţi, de asemenea, dacă cei patru răniţi au fost interogaţi de către anchetatori, medicii au precizat că aceştia au fost în spital, pentru că era normal să fie, însă nu au stat de vorbă cu victimele, în condiţiile în care pacienţii erau sedaţi. Ei au mai precizat că aceştia vor putea fi interogaţi doar atunci când “se va putea colabora corect” cu ei.

Cei patru răniţi internaţi la SJU Cluj sunt medicii Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş (Bihor ), precum şi copilotul Răzvan Petrescu.

 

 

 

 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă