Misterioasa tulburare de personalitate borderline

Psihologia este atât ştiinţă, cât şi artă lingvistică. Cunoştinţele umane despre afecţiunile minţii sunt atât de limitate încât psihologii - chiar şi atunci când scriu în publicaţii ...

Share

Alexandra Jeles 0 comentarii

30.08.2011 - 12:14

Psihologia este atât ştiinţă, cât şi artă lingvistică. Cunoştinţele umane despre afecţiunile minţii sunt atât de limitate încât psihologii - chiar şi atunci când scriu în publicaţii academice - folosesc metafore pentru a înţelege tulburările mentale.

Probabil, una dintre cele mai greu de înţeles dintre boli mentale, dar cu o denumire foarte creativă este misterioasă tulburare de personalitate borderline (BPD). Psihologul Marsha Linehan, unul dintre experţii mondiali în această boală, o descrie astfel: „Persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt echivalentul unui pacient cu arsuri de gradul III. Ei, pur şi simplu nu au, ca să zicem aşa, piele emoţională. Chiar si cea mai mică atingere sau mişcare le poate crea suferinţe imense".

De aceşti pacienţi, psihologii se tem cel mai rău. Peste 75% dintre ei se rănesc şi aproximativ 10% se sinucid - o rată de sinucidere extraordinar de mare (prin comparaţie cu rata de sinucidere pentru tulburarile de dispoziţie care este de aproximativ 6%). Pacienţii borderline par să nu aibă niciun fel de control intern, ei fiind capabili de iubire profundă şi de furie profundă aproape simultan. Ei sunt dependenţi de oamenii din jurul lor şi sunt îngroziţi de posibilitatea de a-i pierde - cu toate acestea ei îi pot ataca pe aceşti oameni. în mod neaşteptat. Mulţi terapeuţi au nici o idee despre cum să trateze această tulburare. Şi totuşi, incidenţa ei pare să fie în creştere.

Boala deceniului

Un studiu din 2008 pe aproape 35.000 de adulţi, a constatat că 5,9% - care s-ar traduce în 18 de milioane de americani - au fost diagnosticaţi cu BPD. În anul 2000, Asociatia Americană de Psihiatrie credea că doar 2% dintre americani au BPD. Mult timp, BPD a fost considerată ca o boală care afectează în mod disproporţionat femeile, dar cele mai recente cercetări arată că nu există nici o diferenţă îtren rate de prevalenţă pentru bărbaţi şi femei. Indiferent de gen, persoane de 20 de ani sunt expuse la un risc mai mare de a se îmbolnăvi de BPD decât cei mai în vârstă sau cei mai tineri.

Ceea ce defineşte tulburarea de personalitate borderline - şi o face atât de explozivă - este incapacitatea bolnavilor de controla sentimentele şi comportamentul. Atunci când se confruntă cu un eveniment care îi deprimă sau îi enervează, ei devin de multe ori de neconsolat sau furioşi. Astfel de probleme pot fi exacerbate de comportamente impulsive: mâncatul în exces sau abuzul de substanţe, tentative de suicid, intenţie de auto-prejudiciu. Metode de auto-vătămare alese de aceşti bolnavi sunt foarte diverse. Un psiholog a povestit că o femeie a folosit unghiera pentru a-şi smulge bucăţi de piele.

Nimeni nu ştie exact ce anume cauzează BPD, dar o combinaţie de factori genetici şi de mediu poate declanşa această boală. Linehan a constatat că unii indivizi cu BPD provin din familii în care au fost abuzaţi, sau ai căror părinţi nu le-au arătat afecţiune în copilărie, sau din familii normale care au cedat sub presiunile economice şi nu au reuşit să ofere copiilor îndrumare emoţională.

„Copilul nu învaţă cum să înţeleagă şi să îşi controleze răspunsurile emotionale şi în loc învaţă să oscileze între inhibiţie emoţională şi labilitate emoţională extremă", susţine Linehan.

Bolanvii cu tulburare borderline apar de obicei ca nişte criminali în mass-media. În ultimul deceniu, sute de poveşti în ziare importante au relatat crime violente comise de cei care au această tulburare.

Există mai multe teorii de ce incidenţa acestei tulburări de personalitate este în creştere. O explicaţie ar putea fi faptul că progresele în domeniul psihologiei permit identificarea mai bună a cazurilor de BPD. O altă explicaţie este faptul că tratamentul BPD-a imbunătăţit semnificativ în ultimii ani. Până de curând, un diagnostic de tulburare de personalitate borderline era privit ca o „pedeapsa cu moartea". Medicii evitau de multe ori să le spună paienţilor ce boală au pentru a stopa stigamtizarea acestora.

Progresele terapeutice au schimbat însă realitatea

Atunci când un psihanalist numit Adolph Stern a inventat termenul borderline în anii 1930, pacienţii cu această tulburare erau împărţiţi în două grupuri mari: psihoză si nevroză. „Pacienţii între limite, (bordeline se traduce limită) prezintă o sângerare psihică şi paralizie în faţa crizelor", a scris Stern destul de poetic. Mai târziu, în anii 1940, doctorul Helene Deutsch a spus că pacienţii borderline suferă de „ goliciune interioară, pe care ei încearcă să o remedieze prin ataşarea de diverse grupuri sociale sau religioase". În 1968, atunci când a apărut cartea „Sindromul Borderline", principala caracteristică a pacienţilor a fost, pur şi simplu, furia.

Din 1991, cercetătorii au efectuat cel puţin 17 studii clinice şi au avut rezultate încurajatoare. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Harvard, adulţii care primesc tratament pentru BPD prezintă îmbunătăţiri după numai un an, iar după 10 ani, aceşti sunt vindecaţi.

Aşadar, creşterea prevalenţei acestei tulburări de personalitate poate fi legată de contextul istoric din prezent. Fiecare deceniu a fost marcat de o boală gravă. În anii 1950, o perioadă marcată de traumele postbelice, a fost anxietatea. În timpul anilor 60 - 70, un deceniu marcat de suspiciune şi procesul Watergate, a fost schizofrenia. În anii 90, după lansarea medicamentelor care controloau serotonina, a fost depresia. Indiferent dacă indusă de titluri de ziar înfricoşătoare, filme populare sau doar moda medicamentelor, legătura dintre fiecare deceniu şi o tulburare mentală este clară. Este prea devreme să spunem că tulburarea de personalitate borderline este boala acestui deceniu, dar pe baza recesiunii grave, acesta ar putea marca populaţia.

Medicamentele nu au niciun efect

Persoanele cu tulburarea de personalitate borderline iau de obicei foarte multe medicamente, dar din păcate acestea nu au niciun efect.

Lily este unul dintre bolanvii cu tulburarea de personalitate borderline. În adolescenţă, ea nu avea încredere în ea şi a început să facă terapie. La 20 de ani şi-a dat seama că nu este mulţumită de slujba ei. A fost doar un moment în care a avut un sentiment că ceva nu este în neregulă. Tristeţea a cuprins-o repede, mult mai repede ca în adolescenţă şi de atunci, nimic nu îi mai aducea bucurie.

„Eram amorţită. Vroiam să simt ceva, orice", îşi aminteşte Lily. Aşa că a luat un cuţit din bucătărie şi s-a tăiat adânc pe mâna stângă. După ce s-a tăiat, Lily a fost îngrozită şi l-a sunat pe tatăl ei ca să o ducă la spital. Când a fost externată, părinţii ei au adus-o la doctul Linehan de Universitatea din Washington. La început, Lily a refuzat ajutorul lui Linehan deoarece simţea că nimeni nu poate înţelege durerile groaznice pe care le avea în interior.

Terapia prin respiraţie cu rezultate miraculoase

Dar Linehan a fost primul terapeut care a tratat-o pe Lily cu mai mult decât ore infinite de psihanaliză şi pastile. În schimb, Linehan a învăţat-o metode practice prin care se putea descurca zi cu zi. După prima şedinţă de terapie cu Linehan, Lily s-a închis în baia părinţilor ei şi a înghiţit şase sau şapte antidepresive într-o tentativă de sinucidere. Tatal ei a spart uşa, iar mama ei a sunat la poliţie. Lily nu şi-a pierdut cunoştinţa, dar poliţia a spus că trebuia să meargă oricum la spital. Linehan i-a sfătuit pe părinţii lui Lily să nu o însoţească la spital, iar a doua zi să o oblige pe fiica lor să meargă la serviciu.

Linehan a ajutat-o pe Lily să înveţe diverse tehnici pentru a-şi controla emoţiile. Printre cele mai importante este una pe care Linehan o numeşte „mintea înţeleptă" - un fel de stare de calm, pe care doctorul insistă că aproape toţi pacienţii cu tulburări o pot atinge. „Pacienţii trebuie doar să îşi urmărească respiraţia şi să încerce să se concentreze asupra unui centru din corpul lor unde ajunge aerul în cele din urmă", explică Linehan. Lily îşi aminteşte această senzaţie în mod clar: atunci când se concentra asupra acestui centru din corpul ei în care se adunau toate gândurile negre, simţea că putea să dezactiveze orice emoţie distructivă.

Terapia lui Linehan a avut rezultate miraculoase pe zecii de pacienţi, aşa că a fost adoptată şi de alţi specialişti din domeniu. 10.000 dintre ei au fost instruiţi în terapie comportamentală dialectică, iar Linehan, spre surprinderea ei, a devenit un fel de figură cult.

Citește totul despre:

Comentarii