14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăGDPRDe la o simplă răguşeală, la cancer

De la o simplă răguşeală, la cancer

Un bărbat care şi-a tratat iniţial răguşeala cu ceaiuri şi diverse medicamente a fost diagnosticat cu cancer la nivelul laringelui şi tratat prin intervenţie endoscopică.

Sorin Dikman (80 de ani) a încercat să-şi trateze răguşeala cu ceaiuri, comprese şi diverse medicamente recomandate de un medic ORL‑ist de la Policlinica Vitan. Văzând că nu obţine nici un rezultat şi că abia mai vorbeşte, Dikman s-a dus la Spitalul Colţea. După alte trei săptămâni de tratament, unul dintre medici a decis să-i facă o biopsie. „Aveam dorinţa de a trăi, dar şi resemnarea omului care a ajuns la aproape 80 de ani “, îşi aminteşte Dikman emoţiile prin care a trecut acum mai bine de un an. A aflat că are cancer şi gândul că trebuie să i se scoată laringele l-a aruncat pentru câteva zile într-o depresie.

Întâmplarea a făcut însă să ajungă la Institutul de Foniatrie Hociotă.

„Cred că este o tumoare malignă. Ştii ceva de asta?”, l-a întrebat medicul Romeo Călăraşu.
„Ştiu de la medicii de la Colţea că am cancer”,
a răspuns Dikman.
„Şi de ce ai plecat de acolo?”,
a continuat medicul.
„Am plecat pentru că-mi era teamă să-mi scot laringele şi din cauza condiţiilor mizere de la secţia ORL”, i-a explicat pacientul.
„Vreau să încercăm ceva”, a spus medicul.

Exerciţiile de vorbire atenuează răguşeala de după operaţie

Intervenţia prin care avea să treacă Dikman presupunea extirparea prin endoscopie a tumorii şi a corzii vocale stângi. „Profesorul Călăraşu a prelevat şi eşantioane din trei puncte aflate în jurul tumorii pentru a vedea dacă este afectată şi zona respectivă. La analize a reieşit că tumoarea era malignă, iar cele trei ţesuturi din jurul ei erau sănătoase”, povesteşte Dikman.

Tehnicile moderne pentru tratarea cancerului la laringe presupun îndepărtarea tumorilor maligne de gradele 1-3 împreună cu una sau chiar ambele corzi vocale aproape în totalitate, fără montarea canulei traheale (tub care se pune în trahee pentru a permite respiraţia).

„Este vorba de intervenţia chirurgicală endoscopică prin vaporizare laser. Avantajul este că nu mai e necesară montarea canulei traheale care presupune pierderea intensităţii vocii şi riscul de a nu mai putea renun-ţa la ea din cauza stenozei (nr. – îngustarea traheei) care se poate forma în locul montării”, afirmă Carmen Ion, medic primar ORL la Institutul Hociotă din Bucureşti. Extinderea interven-ţiei chirurgicale endoscopice la tumorile de gradul 3, asociată cu iradierea precoce, la 3-4 zile după operaţie, este efectuată în România doar de profesorul Romeo Călăraşu şi permite reducerea numărului de pacienţi supuşi laringectomiei totale.

După trei-patru săptămâni de la scoaterea unei corzi vocale se formează o fibroză în locul corzii, iar răguşeala se atenuează. Cu ajutorul exerciţiilor de vorbire, bolnavii îşi pot recăpăta vocea. „Chiar şi atunci când e nevoie să se scoată ambele corzi, trebuie să mai rămână o porţiune mică dintr-una din ele, pentru a nu se forma stenoză”, mai spune Carmen Ion.

„Profesorul mi-a spus să încerc să vorbesc tare, să strig”

După 3-6 luni de la operaţie, Dikman a încercat să facă exerciţii ca să poată vorbi mai bine. Văzând că nu obţine nici un rezultat după o vară întreagă de exerciţii, bărbatul a renunţat să se mai ducă la spital, dar a promis că mai exersează acasă. „Profesorul Călăraşu mi-a spus să încerc să vorbesc tare, să strig”, spune Dikman. Bărbatul are şi acum vocea răguşită şi spune că cel mai greu îi este când trebuie să vorbească la telefon. „Dacă nu mă înţeleg cu persoana respectivă, o chem pe soţia mea, să transmită ea mesajul”, mărturiseşte el. Dificultăţi mai are şi în hipermarket, unde, din cauza gălăgiei, nici cu soţia nu se înţelege prea uşor. În prezent, Dik-man merge la controale medicale din trei în trei luni, iar contraindicaţii multe nu are. Trebuie doar să evite să mănânce alimente foarte condimentate, fierbinţi sau reci.

Cei mai mulţi pacienţi vin în stadii avansate ale bolii

Majoritatea pacienţilor vin la medic în stadii avansate ale bolii şi de cele mai multe ori sunt din provincie sau au venituri foarte mici.

În stadiul 4 al bolii, intervenţia medicală constă în scoaterea totală a laringelui, bolnavul fiind nevoit să poarte şi canulă traheală permanentă. Operaţia nu este indicată dacă tumoarea atinge şi căile digestive. În acest caz, pacienţilor li se recomandă radioterapia şi polichimioterapia. Intervenţiile endoscopice pentru tratarea cancerului la laringe se fac în Bucureşti, la Institutul Hociotă, precum şi în spitale din Timişoara şi Cluj.

Boala poate să apară şi la 26 de ani

Vârsta pacienţilor diagnosticaţi cu cancer la laringe a scăzut în ultimii ani, medicii punând acest diagnostic chiar şi la pacienţi de 26 de ani. „Acum 10 ani, acest tip de cancer se întâlnea mai ales la bărbaţii de peste 40 de ani. Acum, boala apare şi la femei nefumătoare. O parte din bolnavii operaţi refuză să mai facă şi radioterapie sau chimioterapie şi se tratează cu ceaiuri. S-au întors la spital pentru că nu mai puteau respira sau înghiţi şi, pentru că organismul le era foarte slăbit, n-au mai putut fi trataţi în nici un fel”, spune medicul. Fumatul, consumul de alcool şi mediul poluant sunt factori care favorizează apariţia cancerului la laringe. Medicii atrag însă atenţia că boala poate să apară şi la persoanele nefumătoare. Pentru a preveni complicaţiile bolii şi pentru a o trata din faze incipiente, medicii vă recomandă un control ORL dacă sunteţi răguşit de o lună de zile deşi aţi făcut tratament. „Primul semn al unei tumori este răguşeala. Ea poate apărea în cadrul unei laringite inflamatorii şi, dacă nu cedează în urma tratamentului, este bine să mergeţi la un medic ORL-ist”, atrage atenţia medicul Carmen Ion.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă