10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăGDPRCum poţi să salvezi 10 vieţi într-un an

Cum poţi să salvezi 10 vieţi într-un an

În Romania doar 1% din populaţie donează sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania, sau 4% în Ungaria. Astfel, în ţara noastră se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar.

Cei 450 de mililitri de sânge donaţi de o singură persoană pot salva chiar şi trei vieţi. Dacă pentru donator această cantitate reprezintă doar o rezervă (pe care corpul o poate reface cantitativ în aproximativ 2 ore şi calitativ în 2 săptămâni de la recoltare), pentru cei care au nevoie de sânge şi produse derivate din sânge, această cantitate înseamnă viaţă.

Sângele că atare poate fi utilizat în operaţii pe cord deschis, pentru nou-născuţi, în timp ce celulele roşii sunt folosite în traume, anemii, operaţii, trombocitele sunt necesare în transfuzii masive, plasma este folosită în tratamentul arsurilor, iar cryoprecipitatele sunt absolut necesare în tratamentul hemofiliilor. De exemplu, la o singură operaţie de transplant hepatic pot fi folosite peste 40 de unităţi de sânge.

Citeşte şi Cel mai uşor mod de a deveni erou: donarea de sânge

„Sângele nu are substitut şi la fiecare 3 secunde cineva are nevoie de sânge. Acesta este deosebit de preţios pentru cei care sunt supuşi intervenţiilor chirurgicale, pentru cei care au suferit traume, arsuri, accidente sau care suferă de afecţiuni grave şi singură lor şansa este să facă transfuzii periodice. Ca medic obstetrician, am întâlnit deseori situaţii în care mama – imediat după naştere – sau nou-născutul a avut nevoie de transfuzii de sânge, fără de care eforturile echipei medicale ar fi avut puţine şanse de reuşită”, declară dr. Anca Popa, medic primar obstetrică-ginecologie la Centrul Medical Medsana.

Deficit de sânge în spitalele din ţară

Medicii susţin că este important ca donarea de sânge să se facă periodic şi de cât mai multe persoane pentru a evita amânarea tratamentelor sau intervenţiilor chirurgicale şi pentru a asigura o rezervă permanentă. Sângele şi derivatele sunt perisabile şi pot fi folosite în perioade cuprinse între 5 zile şi maxim câţiva ani.

„Sângele recoltat anul trecut de la donatori a răspuns doar la 65% din cererea de sânge sau de produse obţinute prin prelucrarea sângelui donat. Este important să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie şi să donăm sânge, pentru că oricând unul dintre noi sau cei cunoscuţi ne-am putea afla în situaţia de a a avea nevoie de sange”, spune medicul Anca Popa.

Deşi majoritatea românilor ştiu că nu avem suficienţi donatori, doar 1% din populaţie donează sânge. Motivele invocate de cei care nu donează sunt lipsa timpului liber (46%) şi teama de a lua diverse boli în timpul donării (46%).

Citeşti şi De ce nu donează românii sânge

Cine poate dona sânge

Orice persoană cu vârsta între 18 şi 62 ani, cu o greutate peste 50 de kilograme, tensiunea arterială în limite normale dacă este sănătoasă şi nu suferă de afecţiuni dermatologice, ulcer, hepatită sau alte boli transmisibile. Există şi excepţii în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile anterioare şi anume: nu este permisă donarea de sânge de către persoane care au mai donat sânge în ultimele 70 zile sau de către femeile însărcinate, care alăptează sau cele care au născut cu mai puţin de 18 luni în urmă.

„Toată lumea trebuie să înţeleagă că a dona sânge este cel mai simplu mod de a deveni erou. La noi cred că un mare minus este lipsa de informare a potenţialilor donatori. În ţările vestice ştiu că două treimi din cei care donează spun că au aflat că trebuie să facă acest lucru prin discuţiile cu voluntarii”, declară Horia Bugner, donator voluntar.

Citeşte şi Elena Udrea nu a putut dona sânge. Află de ce!

Recomandări înainte de donarea de sânge

Deşi donarea de sânge nu presupune un efort special din partea organismului, este recomandat că donatorul să se odihnească, să aibă o alimentaţie uşoară, bogată în fier (carne roşie, peşte, ficat, fasole, cereale), dar săracă în grăsimi şi glucide, să se hidrateze foarte bine, evitând însă consumul de cafea, ceai, alcool. Este important să fie evitate lipidele sau grăsimile deoarece acestea pot afecta testele pentru infecţii făcute asupra sângelui donat, dacă acestea au fost consumate cu câteva ore înainte de recoltare.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă