20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăGDPR100.000 de românce, afectate de reducerea la un an a concediului maternal

100.000 de românce, afectate de reducerea la un an a concediului maternal

100.000 de mame aflate în concediu maternal nu vor mai primi anul viitor indemnizaţia pentru creşterea copilului, dacă Guvernul va aproba măsura propusă de FMI de a reduce durata concediului maternal la un an, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Acestea au precizat că, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, 198.000 de persoane sunt în prezent în concediu maternal, din care peste 90.000 au copil cu vârsta de până la un an.

Potrivit legislaţiei muncii, pot solicita acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului doar persoanele care au realizat venituri profesionale impozitate o perioadă de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului. Astfel, se explică numărul mai redus al mamelor care primesc indemnizaţie, deşi în perioada octombrie 2009 – septembrie 2010 s-au născut aproape 215.000 de copii. Potrivit aceloraşi surse, 60% dintre mame primesc indemnizaţia minimă, de 600 de lei lunar, în timp ce restul încasează în medie aproximativ 1.300 de lei lunar.

În varianta propusă de ministrul Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu şi apoi să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni, economia realizată la buget s-ar ridica la 465 milioane de lei, au menţionat sursele. Surse politice au declarat că FMI a solicitat Guvernului ca durata concediului maternal să fie redusă la un an, iar indemnizaţia lunară să fie cuprinsă între 600 şi 1.000 lei.

Potrivit liderului deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, coaliţia se va reuni din nou, duminică, pentru discuţii tehnice privind sistemul concediului maternal, urmând ca o decizie finală să fie luată luni. Curtea Consituţională a validat, în 25 iunie,r educerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei. Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă