15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua mondială a rinichiului. Riscuri asociate obezităţii

Ziua mondială a rinichiului. Riscuri asociate obezităţii

Astazi este Ziua Mondială de Prevenire a Bolilor Renale, o iniţiativă comună a Societăţii Internaţionale de Nefrologie şi Federaţiei Internaţionale a Fundaţiilor Renale, lansată în anul 2006. Această zi, marcată anual, are o semnificaţie deosebită pentru pacienţii cu boli de rinichi din întreaga lume, aducând în atenţia publicului larg, a medicilor şi a autorităţilor, bolile specifice rinichilor, cele mai recente metode de tratament, măsurile preventive şi evoluţia bolilor de rinichi.

Boala cronică de rinichi (BCR) reprezintă cea mai importantă patologie renală, având drept cauze principale diabetul zaharat și bolile cardiovasculare. Este caracterizată prin pierderea progresivă şi ireversibilă a funcției rinichilor, evoluând cu numeroase complicații care afectează întreg organismul şi care duc la invaliditate şi mortalitate crescute. BCR este o problemă de sănătate mondială, afectând în prezent circa 10% din populație, cu o incidență în continuă creștere.

În mod particular, Ziua Mondială a Rinichiului din acest an este dedicată relației dintre bolile renale și obezitate. “Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate per se, un factor de risc, precum și o provocare pentru evoluția și managementul oricărora dintre bolile cronice la care se asociază. Prevalența sa se află în continuă creștere, estimându-se că în 2030 va ajunge la 20-30% din totalul populației adulte”  – atrage atenţia dr. Ionel Alexandru Checheriţă, şeful Clinicii de Nefrologie și Dializă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București şi președintele Comisiei de Nefrologie, din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Gravitatea fenomenului rezidă din multitudinea de afecțiuni infirmizante la apariția cărora poate contribui. Obezitatea poate determina boală cronică de rinichi prin afectare renală directă (glomeruloscleroză focala și segmentară) sau, indirect, prin favorizarea apariției hipertensiunii arteriale și a diabetului zaharat. De asemenea, o serie de alte afecțiuni asociate obezității (guta, dislipidemia, ateroscleroza, boala coronariană ischemică etc) au impact negativ asupra funcției renale.

Pentru a preveni apariția obezității și riscurile care decurg din această patologie, este necesară buna cunoaștere a factorilor săi de risc, mai ales a celor modificabili: regimul dietetic, activitatea fizică, stresul, factorii socio-economici și psiho-sociali. Colaborarea între specialitățile medicale este esențială în activitatea de prevenție; este necesară implicarea medicului de familie pentru diagnosticul precoce și monitorizarea atentă a cazurilor depistate, precum și pentru alegerea momentului oportun de îndrumare a pacientului către specialitățile implicate (diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, nefrologie etc). Nu trebuie neglijat rolul educației nutriționale în activitatea de prevenție, începând din școli și continuând cu programe specializate, de reechilibrare metabolică, accesibile populației.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Vântul puternic a suspendat manevrele în porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră, potrivit jurnalul.ro. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost...

Bulgaria: Captură de heroină de aproape 8,5 milioane euro într-un camion ce venea din Iran către Europa de Vest

Heroina era ascunsă în 618 pachete în interiorul celor 156 de saltele de dormit declarate oficial şi transportate în camion. Oficialii au evaluat captura...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă