14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. 5 mituri legate de genetica medicală

VIDEO. 5 mituri legate de genetica medicală

Genetica medicală este un domeniu care a născut și va naște multe controverse. Este firesc – cunoaștem deocamdată prea puține despre ea, ne sperie pentru că ne gândim la afecțiuni grave, iar în România abia începe să câștige cu adevărat teren. De multe ori, la primele discuții cu pacienții, geneticienii se văd nevoiți nu doar să explice anumite noțiuni de genetică precum „ADN”, „mutație”, „gene dominante sau recesive”, ci și să anuleze câteva prejudecăți. Iată care sunt unele dintre ele, des întâlnite de experții Genetic Center România:

Cancerul se moștenește 100%

Fals! Studiile au arătat că persoanele care au avut cazuri de cancer în familie pot avea o predispoziție genetică, fără ca aceasta să însemne că vor dezvolta și ele cu certitudine tipul de cancer respectiv. Doar între 5 și 10 % dintre cazurile de cancer apărute sunt moștenite.

Dacă nu există antecedente în familie, cu siguranță nu mă voi îmbolnăvi nici eu

Fals! Sunt cunoscute cazurile când, spre exemplu, fără a avea antecedente în familie, din părinți sănătoși s-au născut copii cu fibroză chistică. Acest lucru a fost posibil pentru că, fără ca ei să știe, atât mama, cât și tatăl erau purtători ai genei respective. Gena a rămas recesivă (adică fără a declanșa boala), până când, întâlnindu-se și la mamă și la tată, gena a devenit dominantă. Așa se explică de ce, în familiile regale, acolo unde erau încurajate căsătoriile între rude de sânge, se perpetuau boli genetice, precum hemofilia.

Mutațiile genetice sunt întotdeauna periculoase

Fals! Deși este adevărat că mutațiile generate de viruși sau infecții sunt periculoase pentru organism, există și mutații genetice care au consecințe pozitive. Aceasta este explicația pentru care există categorii de oameni ce par a fi rezistenți la anumite boli sau au imunitate la diverși agenți patogeni. Astfel de persoane norocoase ajung să fie de un real folos medicilor în efortul lor de a descoperi vaccinuri pentru diverse afecțiuni.

 

Dacă unul dintre părinți are o boală genetică, automat o transmite și bebelușului

Fals! “Frica apariției unor copii cu malformații fizice în urma diagnosticării unuia din parteneri cu o boală genetică este una din cele mai frecvente prejudecăți. În realitate, multe boli genetice sau predispozițiile la anumite boli nu se manifestă la urmași, aceștia fiind doar purtători. Consultul genetic joacă un rol crucial – în funcție de tipul bolii și de modul ei de transmitere, geneticianul poate spune clar dacă există vreun risc pentru bebeluș”, explică dr. Flavia Zant, specialista Genetic Center în infertilitate, medic genetician și embriolog acreditat ESHRE.

Unele mutații genetice – cum sunt cele în genele BRCA – afectează doar un anumit sex

Fals! O planetă întreagă a ajuns să cunoască mutațiile genelor BRCA1 și BRCA2 odată cu drama actriței Angelina Jolie care a le-a moștenit pe linie maternă și a înlăturat orice risc de apariție a cancerului mamar și ovarian prin operații drastice. Dar experții în genetică spun aceste mutații nu sunt periculoase doar pentru femei – și bărbații care le au riscă să sufere de cancer de prostată sau chiar mamar.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă