10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPremiu Danubius pentru clujeanul care a inventat ambalajul antimicrobian

Premiu Danubius pentru clujeanul care a inventat ambalajul antimicrobian

Clujeanul Dan Vodnar, cadru didactic al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, a primit premiul Danubius Young Scientist Award, din partea Conferinței Rectorilor Danubieni. Conferința este o structură regională a universităților de renume din Europa Centrală. Prestigiosul premiu i-a fost oferit pentru munca sa de ­cercetare care a vizat crearea ambalajelor antimicrobiene pentru fructe și legume.

O idee genial de simplă

Dan Vodnar spune că ideea de a crea astfel de ambalaje i-a venit în timp ce muncea pentru teza sa de doctorat. ”Ideea a pornit în urmă cu şase ani, când am lucrat la teza mea de doctorat împreună cu doamna profesor Carmen Socaciu. A fost o idee oarecum uşoară, pentru că am câştigat o bursă de mediu dată de către guvernul german, astfel încât am putut să îmi realizez partea experimentală în Germania. Ulterior, fiind în această zonă de biodegradabil, de ambalaj biodegradabil, de polimeri biodegradabili, am ajuns în cele din urmă la eticheta şi la ambalajul biodegradabil cu acţiune microbiană”. Dan Vodnar explică faptul că ambalajele antimicrobiene sunt confecționate din biopolimeri care au o structură asemănătoare cu cea a unor piese de lego. ”Practic, atât eticheta, cât şi ambalajul provin din natură şi se întorc în natură. Ce înseamnă acest lucru? Ele utilizează ca şi bază biopolimeri, polimeri care sunt substanţe care acţionează ca un lego, care sunt formaţi din structuri monomerice, adică echivalentul acelor piese de lego. În structura lor pot să încorporeze acele substanţe provenite tot din natură care au efect antimicrobian”, a spus tânărul cercetător.

 

Dan Vodnar a obținut un premiu internațional pentru ideea ambalajelor ­antimicrobiene

Cele mai citite

“Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public și să explice toate aceste acuzații”, declară liderul PSD, Marcel Ciolacu

"Domnul Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public, în fața presei, și să explice toate aceste acuzații", a declarat liderul PSD, premierul Marcel...

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă