11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialChinuri ale vietii de zi cu zi: Vertijul, ametelile, raul de miscare

Chinuri ale vietii de zi cu zi: Vertijul, ametelile, raul de miscare

In cateva clipe, ne fuge pamantul de sub picioare. Lumea isi pierde conturul si culorile se amesteca. Frica se instaleaza pe loc. Senzatia ca realitatea ne scapa de sub control. Un simptom cu care se confrunta milioane de oameni. 

Dr. IOANA ALEXANDRA VODA,medic primar ORL, membru al Societatii Internationale de Otoneurologie din Paris

Un fenomen de masa

– In ultima vreme, oamenii se plang tot mai des ca au stari inexplicabile de pierdere a echilibrului. Mai concret: ameteli. Si nu numai in Romania. In Germania, de exemplu, fenomenul a dus la aparitia unor ambulante speciale, care se deplaseaza la domiciliul pacientilor.

Care sunt cauzele acestor probleme de echilibru?

– Intr-adevar, ameteala a devenit un fenomen de masa, intrecuta in statisticile internationale doar de migrene si de dureri de cap. Ea nu este insa o boala, ci efectul unor alte disfunctionalitati ale organismului, de natura senzoriala. Ameteala poate sa 

apara pe fond de oboseala, stres, scaderea glicemiei, la orice varsta si in orice moment al zilei. Ea poate fi cauzata de afectiuni ca anemia, tensiunea oscilanta, diabetul zaharat sau bolile febrile, dar si de suprasolicitari nervoase, cure de slabire, atacuri de panica etc. 
Tot o forma de dezechilibru este si instabilitatea, care se manifesta printr-o senzatie de plutire, de pierdere a directiei, care apare frecvent fara motiv. Se intalneste in unele boli ale urechii interne si este declansata de dezorganizarea cristalelor de carbonat de calciu 

(sindromul otolitic). Acesti mici otoliti nu mai informeaza corect creierul despre pozitia capului si a gatului si nici despre miscarile acestora. Acelasi lucru se intampla si in cazul unor boli ale coloanei vertebrale (scolioze, spondiloze), boli osteoarticulare (artroze de 
genunchi) sau in afectiuni grave – tumori cerebrale, accidente vasculare cerebrale. Raul de miscare este, si el, o senzatie de ameteala si instabilitate, asociata cu greata sau chiar voma, in cazul in care pacientul merge cu masina, pe curbe (cel mai frecvent nu pe locul soferului, ci alaturi sau in spate), cu vaporul sau barca, ori daca se da in leagan sau alte mecanisme in miscare. In sfarsit, vertijul este o iluzie de rotatie a corpului si a obiectelor din jur. In majoritatea cazurilor, el este insotit de stari de voma si transpiratii reci. Vertijul poate surveni si cand ne dam in carusel, dar daca apare fara o cauza anume, poate sugera o afectiune a aparatului vestibular, cauzata de viroze ori infectii, sau chiar probleme mult mai grave.

Intre aceste probleme de echilibru este o mare diferenta, pentru ca si tratamentul lor este diferit. As vrea sa dezbatem cu predilectie problema vertijului, care este de departe cea mai grava dintre afectiunile amintite, deoarece afecteaza negativ calitatea vietii si devine invalidant pentru pacient, care capata o anxietate ce ii influenteaza intreaga activitate.

– Sa intelegem ca vertijul este cauzat de probleme mai grave?

– Vertijul se poate declansa din mai multe cauze. Pe primul loc se afla traumatismele craniene. Persoanele care au suferit o lovitura puternica la nivelul capului pot dezvolta o leziune temporara sau permanenta a urechii interne, care determina tulburari de echilibru. 

Si infectiile virale cantonate la nivelul urechii interne pot cauza vertij, iar infectiile bacteriene severe pot sa duca la tulburari de echilibru, inflamatii ale nervului vestibular, cu ameteli si vertijuri rotatorii de lunga durata (zile), cu greturi, varsaturi si instabilitate prelungita.

Boala Meniere poate da, si ea, vertij. Aceasta afectiune creeaza o hiperpresiune la nivelul structurilor urechii interne – atat de echilibru, cat si de auz, fiind caracterizata de triada vertij (mare, rotator, de lunga durata, cu greata, varsaturi, stare intensa de rau general), zgomote in urechi (tinitus sau acufene) si scadere progresiva a auzului (hipoacuzie neurosenzoriala), 10-15% dintre pacienti suferind de hipoacuzii severe. Boala Meniere este o afectiune evolutiva, invalidanta, ce poate duce la scadere mare de auz, cu ameteli ce nu pot fi tratate, deseori persoanele afectate fiind pensionate anticipat. In boala Meniere putem intalni crize vertiginoase periodice, a caror frecventa poate varia de la una pe an, la una pe zi. Tratamentul medicamentos este unul de fond, de intretinere, fiind eficient numai in crize. * Vertijul paroxistic pozitional benign poate fi declansat de o miscare brusca a capului. Cu un diagnostic corect, poate fi vindecat prin cateva manevre de repozitionare fara medicamente. Si ischemia poate provoca vertij. In acest caz, apar si simptome neurologice. In cazul infarctelor sau accidentelor ischemice pe nervul vestibular, poate aparea moartea nervului vestibular (diagnostic numit neuronita vestibulara) – un vertij rotator, care dureaza zile intregi, cu instabilitate totala, insotit de greata si varsaturi. * Medicamentele, in special antibioticele (streptomicina, kanamicina, gentamicina injectabila), pot deteriora permanent sistemul vestibular, daca sunt utilizate in doze mari, pe termen lung sau daca dozajul este gresit. Si aspirina, cafeina, alcoolul, nicotina sau drogurile pot provoca dezechilibre temporare la nivelul urechii interne. 

* Vertijurile de origine centrala pot fi cauzate de tulburari de coordonare si de tonus: miscari sacadate, tremor cauzat de Parkinson, vedere dubla, dureri de cap, parestezii (furnicaturi in membre sau muschi). In acest caz, sunt necesare investigatii complexe, examene neurologice si RMN cerebral. Atentie la diagnosticele eronate!

– Avand atat de multe cauze declansatoare, diagnosticarea se face cu usurinta?

– Nu, iar de multe ori, pacientul primeste tratamente gresite, din cauza unor diagnostice eronate! Pentru diagnosticare, la Clinica Nova efectuam teste performante, cu aparatura specializata. Din pacate, in toata tara exista doar doua laboratoare de diagnostic! 

Pacientii cu tulburari de echilibru sunt supusi unui examen clinic complex, care ajuta la identificarea precisa a cauzei si a modalitatii de tratament. Pacientii ne descriu senzatiile pe care le percep (tipul ametelii, durata, modul de debut), iar in functie de datele obtinute 

in urma anamnezei, alegem testele la care vor fi supusi. In scopul evaluarii echilibrului utilizam Posturograful dinamic Multitest Equilibre – un aparat care are o platforma cu senzori de presiune ce depisteaza miscarile centrului de greutate al pacientului, acesta fiind supus simultan la diferiti stimuli care-i provoaca senzatii de rotire, oprire brusca etc. – in functie de problema de care sufera. Informatiile sunt analizate si interpretate de un computer specializat. In urma acestor analize este identificat tipul dezechilibrului:tulburari vestibulare, vizuale, somatice sau mixte. Pacientul este supus si unei serii de teste vestibulare, care ofera medicului specialist informatii pretioase. In functie de rezultate, medicul va stabili diagnosticul si tipul tratamentului ori va indruma pacientul catre specialitatea medicala corespunzatoare afectarii lui (neurologie, oftalmologie, ortopedie).

– Ce inseamna reeducarea vestibulara?

– Toate patologiile despre care am vorbit necesita sedinte de reeducare, de compensare a echilibrului cu cealalta ureche sanatoasa. De regula, pacientul merge la medicul de familie, la neurolog, la neurochirurg, face investigatii costisitoare si nu de putine ori primeste tratamente gresite, cu medicamente toxice, care ii incetinesc recuperarea.

 Greseala, in acest caz, este faptul ca medicamentele actioneaza bilateral (atat pe urechea bolnava, cat si pe cea sanatoasa), ceea ce duce in timp la disfunctii ale ambelor sisteme interne de echilibru, de multe ori iremediabile.

In cele mai multe cazuri, problemele de echilibru pot fi rezolvate prin cateva sedinte de reeducare vestibulara. Cum facem acest lucru? Daca o ureche este bolnava, incercam s-o vindecam. Daca echilibrul este compromis de o cauza obiectiva, care nu poate fi tratata medical, atunci intervenim cu aceasta aparatura complexa. Practic, invatam creierul sa functioneze fara a lua in calcul parametrii eronati, rezultatul fiind mentinerea in echilibru a pacientului. Recuperarea posibilitatii de deplasare a bolnavului este foarte importanta, pentru ca toate cazurile de vertij, instabilitate sau rau de miscare reprezinta handicapuri majore. 

Imposibilitatea deplasarii bolnavului de unul singur, fara insotitor, frica de cadere pe strada, cu riscul unor traumatisme periculoase, fac ca reeducarea functiei echilibrului sa reprezinte un obiectiv major, indispensabil in lupta cu aceste probleme grave.

* Pentru raul de miscare se fac cateva sedinte optocinetice de reeducare, se recomanda o medicatie specifica, iar recuperarea pacientului este foarte rapida.

* In cazul vertijului cauzat de ischemie, dupa tratamentul medical recomandat in criza, cu numai cinci sedinte de reeducare a urechii sanatoase, imediat dupa criza (in primele 24-36-72 ore), se poate face o recuperare durabila.

Cu persoanele varstnice, care sufera de presbivestibulie, se lucreaza interdisciplinar – o data cu reeducarea vestibulara, se incearca si ajustarea problemelor oftalmologice, neurologice, reumatologice si geriatrice.

Preocuparea noastra este sa-i redam pacientului cu probleme de echilibru autonomia, independenta si siguranta de sine.

– Care este durata tratamentului?

– In functie de diagnostic si de gradul afectarii, se fac intre 5 si 10 sedinte de reeducare, evolutia pacientului fiind monitorizata permanent. Durata unei sedinte de reeducare este de 30 de minute, fiind necesare doua-trei sedinte pe saptamana.

– Cat costa diagnosticarea si reeducarea vestibulara?

– O testare completa costa 300 de lei, dar rareori este nevoie de toate testele. Apoi, fiecare sedinta de reeducare costa 50 de lei. Pacientii care au beneficiat deja de serviciile noastre au declarat ca nu este un pret "ametitor", iar eficienta raportului cost-beneficii este inestimabila!

D-na dr. IOANA ALEXANDRA VODA precum si personalul specializat pot fi contactati la Clinica NOVA ORL din Bucuresti, Str. Pictor Gh. Tatarascu nr. 2, demisol, sector 3, tel. 021/325.44.22

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă