8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCe amendamente a propus un senator liberal pentru Legea vaccinării. Marius Nicoară...

Ce amendamente a propus un senator liberal pentru Legea vaccinării. Marius Nicoară susţine că cetăţenii ar trebui să aibă dreptul de a alege în această privinţă

Senatorul liberal Marius Nicoară a propus un amendament la proiectul Legii vaccinării, care le-ar permite cetăţenilor români să poată refuză vaccinarea profilactică sistematică din motive care ţin de libertatea lor de gândire sau religioasă, scrie Hotnews

"Am făcut un punct de vedere al meu referitor la proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România. Eu consider că, da, este bine şi este folositor să existe vaccinuri, dar, pe de altă parte, să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuză această chestiune. Există persoane care, din diverse motive, aşa cum am scris şi în punctul meu de vedere, au convingerea că nu este bine să se facă această vaccinare.

În concluzie, eu am propus două amendamente şi ele au fost aprobate de către comisie. Am reuşit în cadrul dezbaterii din comisie să introduc un amendament, cum că cetăţenii au dreptul de a refuză în scris vaccinarea profilactică sistemică din motive religioase sau filosofice pe care apoi am schimbat-o, că unii au spus că nu doar din motive religioase sau filosofice refuză acest tip de vaccin.

Şi am schimbat cu următorul alineat: părinţii sau reprezentantul legal sau, după caz, al persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială au dreptul de refuză în scris vaccinarea obligatorie potrivit libertăţii de gândire şi a opiniilor, precum şi a libertăţii credinţelor religioase", a explicat Nicoară, citat de Agerpres.

Nicoară a precizat pentru HotNews.ro că amedamente propuse au fost adoptate de Comisia pentru drepturile omului, care a dat un aviz favorabil proiectului. Iniţiativa a primit aviz favorabil şi din partea comisiei pentru administraţie şi comisiei pentru învăţământ, unde s-a votat şi un amendament care prevede: "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să promoveze campaniile de vaccinare ale Ministerului Sănătăţii."

Proiectul de lege al Guvernului urmează să primească şi un raport din partea Comisiei de sănătate din Senat şi apoi să fie votat în plenul Senatului, unde are termen de adoptare tacită 21 noiembrie. Camera Deputaţilor este camera decizională.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă