10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSesiunea de toamnă-BAC 2011: Mâine încep examenele

Sesiunea de toamnă-BAC 2011: Mâine încep examenele

Mâine, 22 august începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, primele probe fiind examenele orale.  Astfel, în 22 şi 23 august, elevii vor fi evaluaţi la limba română, iar în 22-24 la limba maternă. Proba la o limbă străină va avea loc în 23 şi 24 august, iar în 25 şi 26 august vor fi evaluate competenţele digitale obţinute în timpul studiilor.

Probele scrise la care au picat cei mai mulţi elevi în timpul sesiunii din vară vor începe luni, 29 august, cu proba la limba şi literatura română. Apoi elevii vor susţine proba de matematică şi apoi proba obligatorie a profilului.

Pentru a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 100.000 de liceeni.

În 4 septembrie vor fi afişate rezultatele şi se vor depune contestaţiile pentru ca în 7 septembrie să fie afişate rezultatele finale.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a  avertizat elevii că probele din această sesiune nu vor fi mai uşoare şi vor trece  Bacalaureatul numai cei care au învâţat. “Mesajul ministerului este: Cei care au învâţat vor trece, cei care nu au învăţat suficient nu vor trece”, a declarat Daniel Funeriu.

De asemenea, ministrul Educaţiei  a anunţat că supravegherea va fi la fel de dură ca în prima sesiune, iar aproape toate judeţele vor fi instalate dispozitive de monitorizare video.

Ministrul a subliniat că, în ce priveşte corectitudinea examenului, cele mai importante sunt cadrele didactice şi nu camerele video. El le-a mulţumit din nou profesorilor pentru sprijinul acordat.

Funeriu a mai spus că speră ca cei care sunt tentaţi să fraudeze examenul să înţeleagă că se expun şi că toate faptele lor vor fi pedepsite.

“Totodată, în continuarea preocupărilor MECTS pentru o bună organizare a examenului de bacalaureat, ministerul Educaţiei a alocat linia TEL VERDE 0800801100 (linie gratuită), la care cetăţenii pot semnala orice neregulă constatată în derularea examenului de bacalaureat. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reaminteşte părinţilor că examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a şi solicită elevilor şi părinţilor să semnaleze la numărul amintit orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Linia de telefon va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 9.00-19.00, începând cu data de 22 august 2011″, se arată într-un comunicat al ministerului.

Cele mai citite

Climate Change Summit Awards premiază tinerii și IMM-urile ce propun soluții practice la provocările climatice

Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, susține și premiază soluții inovatoare și transformatoare din Europa Centrală și de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Gabriela Firea anunță că situația lui Cătălin Cârstoiu va fi discutată în coaliție în curând

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că situaţia candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă