13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Educaţiei colectează ilegal date privind afilierea religioasă a copiilor

Ministerul Educaţiei colectează ilegal date privind afilierea religioasă a copiilor

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a fost sesizată de către mai mulţi părinţi că Ministerul Educaţiei colectează ilegal date privind afilierea religioasă a copiilor.

Într-adevăr, secţiunea 2 („Date privind copilul”) din formularul de înscriere în clasa pregătitoare / clasa I presupune declararea de către părinte a religiei viitorului elev, lucru strict interzis de către lege.

Reamintim că art. 5 al. 6 din Legea Cultelor (nr. 489/2006) prevede explicit că:

„Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.”

De asemeni, se precizează şi că (art. 5 al. 5):

„Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.”

În condiţiile în care înscrierea la şcoală este condiţionată de acordul părintelui ca datele din cerere, inclusiv cele privind apartenenţa religioasă să fie „prelucrate în scopul înmatriculării copilului” putem conchide că:
1. Ministerul Educaţiei, în calitate de autoritate publică, obligă părinţii să facă menţiuni cu privire la religia copiilor lor
2. acordul de prelucrare a datelor privind apartenenţa religioasă este nul de drept, fiind obţinut prin constrângere

„Ne aflăm în faţa unui abuz fără precedent. În loc ca părinţii să fie întrebaţi dacă doresc studierea religiei de către copiii lor, Ministerul a găsit o manieră de a-i înscrie din oficiu pe elevi la această materie. O astfel de atitudine, în flagrantă contradicţie cu Constituţia şi cu Legea Cultelor, demonstrează încă o dată maniera în care Statul, presupus laic, încurajează îndoctrinarea religioasă a copiilor. Mai mult, introducerea orelor de religie la clasa pregătitoare vine să agraveze şi mai mult lucrurile.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.

Asociaţia Secular-Umanistă din România solicită Ministrului Educaţiei, dl. Cătălin Baba:
1. modificarea de urgenţă a formularului de înscriere în clasa pregătitoare / clasa I şi intrarea în legalitate prin eliminarea rubricii „Religie”
2. sancţionarea persoanei / persoanelor care a / au decis introducerea rubricii „Religie” în formular
3. transmiterea de instrucţiuni clare către şcoli privind înscrierea copiilor la orele de religie doar cu acordul explicit al părinţilor.

Asociaţia noastră consideră necesare câteva precizari:

1. În şcoli nu se studiază Istoria Religiilor. Din contră, predarea se face de o manieră confesională, la orele de religie elevilor prezentându-li-se insistent doctrina unui singur cult. În practică, de cele mai multe ori, este vorba de doctrina BOR.
2. Religia se studiază an de an, săptămână de săptămână, începând, mai nou, cu clasa pregatitoare. Timp de 13 ani, copiii sunt obligaţi, de facto, să participe la cel puţin o oră de religie în fiecare săptămână. Religia este singura materie, cu excepţia Limbii Române / materne şi a Matematicii, care se studiază în absolut toţi anii de învăţămînt preuniversitar.
3. Salarizarea profesorilor de religie, mulţi dintre ei preoţi, nu este asigurată de către culte ci grevează bugetul Ministerului Educaţiei. În sistem există cca. 10.000 de profesori de religie, iar anual fondul de salarii pentru aceştia se ridică la aproximativ 54 milioane de euro.
4. Deşi sunt plătiţi de către Stat, profesorii de religie sunt direct subordonaţi ierarhiei religioase locale. De asemeni, cultele controlează atât programa de învăţământ cât şi conţinutul manualelor de religie.
5. În multe şcoli se practică spovedaniile şi împărtăşaniile de grup; elevii fiind duşi cu clasa la biserică şi obligaţi să participe la aceste ritualuri.
6. Continuă să fie în circulaţie manuale de religie ce promovează violenţa fizică şi psihică asupra copiilor.
7. Copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”, inducându-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a “poruncilor” îi condamnă la “osânda veşnică”.

Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!

 

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă