11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGrădiniţa estivală, un pas mai departe de analfabetism

Grădiniţa estivală, un pas mai departe de analfabetism

Educaţia este un drept, un element important în orice societate, dar şi în dezvoltarea personală a unui copil. Totuşi, cei săraci nu îşi permit luxul de a învăţa să scrie, să citească sau să calculeze şi cad pradă analfabetismului.

Un băieţel de vreo 7 ani se uită speriat la femeia din faţa lui, care îi repetă insistent să recite poezia. Urmează un moment de linişte şi apoi cu ochii mari şi mâinile lipite strâns de bancă începe: „Într-o seară de pe scară…”. Un oftat adânc şi apoi iar linişte. Învăţătoarea îi oferă un mic ajutor  şi  băiatul începe din nou şi cu mai mult elan.  Alberto este unul dintre cei 22 de copii care merg la cursurile „Grădiniţei Estivale” iniţiate de organizaţia „Salvaţi Copiii”  în 32 de centre din ţară printre care două în Bucureşti.

Unul dintre aceste centre se află la şcoala 141 din cartierul Rahova, acolo unde 22 de micuţi încearcă să înveţe în numai două luni ce au învăţat alţi copii de aceeaşi vârstă în câţiva ani. În fiecare zi, de la 10 la 13, prichindeii de 6-8 ani  fac matematică, identifică literele alfabetului sau învaţă să se orienteze în spaţiu. Ei urmează programa şcolară a Ministerului Educaţiei, însă într-un ritm accelerat. “Programul fiind aşa de scurt, am fost nevoită să o las mai moale cu activităţile recreaţionale, ei trebuie să recupereze ce alţii au făcut în trei ani. Gândiţi-vă că este comprimarea comprimării”, spune învăţătoarea Maria Chiriac.

Dacă la început copiii aveau deficienţe de vorbire, nu ştiau cum să se comporte şi aveau un vocabular foarte sărac, acum ei recită poezii şi ridică mâna la orice întrebare pusă de învăţătoare.

Maria Chiriac este mândră de progresul elevilor ei şi este sigură că fiecare se va putea integra fără nici o problemă în clasa I. „Dacă există diferenţe de vorbire sau de comportament, copilul va fi marginalizat de ceilalţi elevi şi de aici apar conflictele. La început la nivel verbal şi apoi fizic. Sunt sigură că ei au depăşit aceste diferenţe”, afirmă ea.

Astfel, din septembrie, cei 22 de copii vor primi rechizite  gratuite de la organizaţie  şi vor merge la şcoală. „La inscrierea în acest program există o obligativitate, anume să depună dosarul de înscriere în clasa I. Noi le cerem părinţilor o adeverinţă, pentru a vedea dacă copilul a fost înscris”, spune Sorina Fekete, coordonatorul proiectului.

Cursurile grădiniţei sunt gratuite, însă una dintre regulile organizaţiei este de a nu acorda recompense materiale pentru participare. „Noi nu am vrut să ne axăm pe partea aceasta de interes material. Am încercat o săptămână să le dăm sandvişuri, dar copiii veneau numai pentru ele, aşa că am renunţat”, precizează Fekete.

Evoluţia prichindeilor va fi monitorizată în continuare pentru a împiedica abandonul şcolar şi pentru a-i ajuta dacă au probleme.  Astfel, ei pot participa la programul after-school, unde au posibilitatea de a-şi face temele, îndrumaţi de un profesor. De asemenea, ei sunt ajutaţi de voluntari cum ar fi studenţii de la facultatea de Asistenţă Socială sau diferite companii precum GSK care
i-au învăţat pe micuţi cum să se spele pe dinţi.   

De azi se dau probele de competenţe digitale

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat va continua joi şi vineri  cu proba D, în cadrul căreia vor fi verificate competenţele digitale obţinute în timpul studiilor,  potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Din 29 august, elevii vor începe probele scrise, prima fiind la limba şi literatura română, urmată,  pe 30 august, de proba scrisă la limba şi literatura maternă.  Pe 31 august se va susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 2 septembrie examenul de bacalaureat se încheie cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării.  Afişarea rezultatelor se va face pe 4 septembrie, dată la care pot fi depuse şi eventualele contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie. Pentru a doua sesiune a bacalaureatului s-au înscris peste 100.000 de liceeni.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă