15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialEmoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Elevii vor susține, miercuri, proba...

Emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Elevii vor susține, miercuri, proba scrisă la Matematică

Evaluarea Naţională. Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, miercuri, proba scrisă la Matematică de la Evalaurea Naţională, după ce luni au avut examenul la Limba Română.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 144.890 de candidaţi, dintre care 144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară, iar examenul este organizat în 4.164 de centre.

Joi, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă. 

Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în 30 iunie, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, aşa cum era până acum.

De asemenea, o altă noutate este că s-a modificat şi un aspect de notare la examenele naţionale, mai exact a fost îndepărtată prevederea din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluarea Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie sa existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestatie, pentru ca nota să fie modificată. Acum, nu va mai fi luat în calcul niciun barem pentru modificarea notei, nota finală fiind cea după contestaţie. La depunerea contestaţiei, elevii vor da o declaraţie scrisă în care îşi vor asuma că în urma recorectării lucrării nota iniţială poată să scadă.

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că a pus la dispoziţia celor implicaţi în acest examen, începând de luni, linia TELVERDE 0800801100, numărul de telefon putând fi apelat gratuit. Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00 -16:00 (luni-joi) şi 8:00-14:00 (vineri), precizează Ministerul Educaţiei.

 

Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă