11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialVremea se încălzește luni și marți. La București - până la 10...

Vremea se încălzește luni și marți. La București – până la 10 grade

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în prima parte a zilei, cu precădere în nord-vest, unde vor mai fi precipitaţii slabe, ploi în zonele joase şi mixte în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, ce pot favoriza depunerile de polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, mai susţinute pe creste, unde vitezele vor depăşi 80…90 km/h şi zăpada va fi spulberată, dar local şi în regiunile vestice cu rafale de 50…55 km/h.

În restul zonelor vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -7…-6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7…9 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

La București, maxima termică va fi de 9…10 grade, iar minima de 0…1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....
Ultima oră
Pe aceeași temă