13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO Urgie în Dâmbovița. Zeci de solarii din Dâmboviţa, distruse în urma...

VIDEO Urgie în Dâmbovița. Zeci de solarii din Dâmboviţa, distruse în urma unei furtuni violente

Zeci de solarii din comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa, au fost distruse în urma unei furtuni puternice. Autorităţile inventariază pagubele suferite de agricultori şi încearcă să găsească soluţii pentru a-i ajuta, solariile nefiind asigurate, transmite corespondentul Mediafax.

Primarul comunei Băleni, Florea Muşat, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că vijelia puternică de marţi seara a distrus zeci de solarii.

“Noi cu aşa ceva ne ocupăm în comună. Avem aproximativ 400 de hectare de solarii. Sunt sute de solarii. Acum 20 – 30% din ele sunt distruse. A fost o furtună violentă, cu vânt şi au fost distruse foliile”, a spus Muşat.

O comisie din partea Primăriei inventariază, miercuri, pagubele.

“Facem socoteala la pagube. Să vedem cum putem să-i ajutăm pe oameni, dacă putem. Oamenii repară stricăciunile acum. Problema e că nu sunt asigurate solariile”, a mai spus primarul din Băleni.

Potrivit acestuia, oamenii din comuna Băleni trăiesc din ceea ce produc în aceste solarii.

“O furtună violentă s-a abătut asupra comunei Băleni. În câteva minute zeci de solarii au fost distruse. Încă o dată omul se vede neputincios în faţa naturii”, a scris o localnică pe o reţea de socializare.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă