12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO O șoferiță a confundat accelerația cu frâna. 10 persoane au ajuns...

VIDEO O șoferiță a confundat accelerația cu frâna. 10 persoane au ajuns la spital

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, la spital au ajuns în total zece persoane în urma accidentului de la Şcoala Generală 1, unde directorul unităţii de învăţământ a intrat într-un grup de persoane care se aflau în faţa unităţii.

 Între victime se află şase adulţi cu traumatisme la mâini sau la picioare, trei adulţi care au suferit atacuri de panică şi o fetiţă de 12 ani care are un traumatism la gleznă, dar a suferit şi un atac de panică. Una dintre persoanele rănite este o femeie însărcinată.

Toate victimele sunt conştiente, potrivit lui Bunilă.
Accidentul va fi cercetat şi prin prisma unui accident de muncă de către inspectorii ITM, având în vedere că directoarea care a provocat evenimentul era în timpul serviciului. În plus, fetiţa de 12 ani era la şcoală, iar printre cei ajunşi laspital este şi un angajat al şcolii care a suferit un atac de panică.

Prezent la locul accidentului, la scurt timp după producerea sa, inspectorul şcolar general din Buzău, Florina Stoian, a declarat că directorul Şcolii nr. 1 este o persoană ”foarte muncitoare, foarte activă”, însă a avut o perioadă stresată şi dificilă, întrucât ar avea copilul internat în spital.

”Doamna directoare e o femeie foarte activă, foarte muncitoare, dispusă să răspundă tuturor solicitărilor noastre şi ale părinţilor. A avut însă o perioadă grea. Are copilul internat în spital şi a stat la spital toată noaptea, e foarte obosită şi stresată. După accident, doamna director a suferit un atac de panică şi a fost dusă la spital cu salvarea”, a declarat Florina Stoian.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Buzău au precizat că victimelle au între 12 şi 67 de ani, nouă fiind transportate cu ambulanţe la spital, iar una a ajuns cu autoturismul personal.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă