15.6 C
București
sâmbătă, 30 martie 2024
AcasăSocialVeste excelentă pentru bucureșteni: se reiau examenele pentru permisul auto

Veste excelentă pentru bucureșteni: se reiau examenele pentru permisul auto

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, în prima etapă, începând de luni, 13 iulie, se vor relua următoarele activităţi: proba teoretică, înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere, programarea pentru susţinerea probei practice.

În a doua etapă, reluarea activităţii de examinare la proba practică se va face începând de marţi, 14 iulie. Candidaţii care au fost programaţi să susţină proba practică în perioada 14 – 17 iulie vor susţine examenul la data, ora şi locaţia unde aceştia au fost programaţi anterior.

Pentru candidaţii programaţi să susţină proba practică în perioada 2 – 13 iulie, programarea se va face automat, în aceeaşi locaţie şi la aceeaşi oră la care au fost programaţi anterior, astfel: candidaţii care au fost programaţi pe 2 iulie urmează să susţină proba practică pe 20 iulie, cei programaţi pe 3 iulie o vor susţine pe 21 iulie, aceia programaţi pe 6 iulie o vor da pe 22 iulie, candidaţii care au fost programaţi pe 7 iulie vor susţine proba practică pe 23 iulie. Cei programaţi pe 8 iulie o vor susţine pe 24 iulie, candidaţii programaţi pe 9 iulie o vor da pe 27 iulie, cei de pe 10 iulie – pe 28 iulie, iar candidaţii programaţi pe 13 iulie – pe 29 iulie.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii de examinare la proba practică se vor respecta următoarele măsuri de protecţie, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus: utilizarea măştilor de protecţie atât pentru candidaţi, cât şi pentru examinatori; temperatura corporală a tuturor candidaţi lor şi a martorilor va fi verificată de către poliţistul examinator la intrarea în vehiculul de examen şi va fi interzisă susţinerea examenului în situaţia în care aceasta depăşeşte 37,2 grade Celsius; respectarea distanţării tuturor persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de cel puţin 1,5 metri; interzicerea prezentării la locul de întâlnire a candidaţilor cu însoţitori (prieteni, rude, etc). Accesul va fi permis doar candidatului şi instructorului auto.

Persoanele programate on-line în perioada 2 – 10 iulie în vederea înregistrării dosarului de examinare se pot prezenta în perioada 13 – 31 iulie, la oricare ghişeu, în timpul programului de lucru, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00 – 20,00 (accesul ultimei persoane în sediul serviciului se face la ora 19,30) cu dovada rezervării on-line (printată sau pe un dispozitiv mobil).

Prefectura Capitalei reaminteşte că, începând din 17 iunie, au fost stabilite noi tarife pentru permisul de conducere – 89 de lei; taxele achitate anterior datei de 17 iunie sunt valabile 30 de zile calendaristice fără plata diferenţelor de preţ. După expirarea celor 30 de zile, cetăţenii care au achitat taxele anterior datei de 17 iunie vor achita şi diferenţa de preţ existentă între tarifele practicate până pe 17 iunie şi cele în vigoare după această dată.

Activitatea de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost suspendată, temporar, începând din 2 iulie, după ce mai mulți angajați au fost confirmați ca infectați cu noul coronavirus.

Cele mai citite

România trece la ora de vară. În cât timp se adaptează organismul la noua schimbare

România trece la ora de vară în acest weekend, moment așteptat de milioane de români. Mai concret, în data de 31 martie (sâmbătă spre...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă