14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialVaslui: Trei maşini s-au ciocnit pe stradă, după ce unul din şoferi...

Vaslui: Trei maşini s-au ciocnit pe stradă, după ce unul din şoferi a făcut infarct

“A avut loc un impact, iar în urma accidentului una dintre maşini s-a răsturnat. Din impact au rezultat trei victime, una rămânând încarcerată. Echipajele de prim-ajutor, cele de pompieri şi de Poliţie s-au deplasat la faţa locului”, a declarat Cristian Lapa, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui.

Poliţiştii vor cerceta modul în care cele trei vehicule – o autoutilitară şi două autoturisme cu numere de Vaslui – au ajuns să fie implicate în acest accident rutier.

“Din primele informaţii reiese că şoferul autoturismului marca Toyota, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a făcut un infarct la volan, a acroşat o autoutilitară de pe şosea, apoi a ricoşat într-un autoturism care era într-o benzinărie. Vehiculul marca Toyota s-a răsturnat la aproximativ zece metri de pompele de alimentare cu combustibil din cadrul benzinăriei”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Vaslui, căpitanul Petru Iftene.

Bărbatul de 32 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite şi transportate la spital.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă