16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialVaslui: Eleva agresată în incinta unei şcoli, în atenţia Direcţiei de Protecţie...

Vaslui: Eleva agresată în incinta unei şcoli, în atenţia Direcţiei de Protecţie a Copilului

“În vederea soluţionării situaţiei, specialiştii noştri au lucrat cu minora şi cu părinţii, cu scopul de a-i responsabiliza şi de a-i determina să conştientizeze consecinţele pe care le atrage situaţia dată. Astfel, de la momentul preluării cazului, minora a reluat frecvenţa şcolară, iar agresorul a fost înlăturat din mediul familial al acesteia. (…) Evaluarea realizată de către reprezentanţii instituţiei noastre relevă faptul că părinţii se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi îngrijirea celor cinci copii, în limita posibilităţilor financiare, au colaborat cu specialiştii Direcţiei în toate etapele monitorizării cazului, unica problemă rămânând aspectele de natură penală, care se află în instrumentarea organelor de cercetare penală. În această privinţă, după consilierea de specialitate, părinţii au colaborat în vederea atingerii obiectivelor stabilite de către instituţia noastră, dintre care cel mai important este limitarea relaţiei minorei cu agresorul. În sensul celor relatate, nu s-a impus separarea copiilor de familie, aceasta fiind o măsură adoptată în ultimă instanţă, după epuizarea tuturor procedurilor menite să prevină separarea, însă cazul se află în continuare în atenţia instituţiei noastre şi a reprezentanţilor autorităţilor locale”, a declarat, luni, pentru Agerpes, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Un tânăr din comuna Oşeşti este arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a intrat înarmat cu un cuţit într-o şcoală din comună, unde a ameninţat o elevă, pe mama acesteia si pe o profesoară şi a rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor.

Bărbatul în vârstă de 24 de ani a avut în trecut o relaţie cu eleva, cu acordul familiei acesteia. Între timp, părinţii fetei au interzis relaţia, în ciuda opoziţiei tânărului. În cursul zilei de joi, 29 martie, bărbatul a mers la şcoală după fată. Potrivit anchetatorilor, el a căutat eleva în incinta unităţii şcolare, dar nu a găsit-o, deoarece aceasta fusese ascunsă în cancelarie de un cadru didactic, a părăsit şcoala, după care a revenit în instituţie, unde a rănit-o pe elevă şi a luat-o cu forţa.

Bărbatul era cercetat într-un dosar penal pentru act sexual cu un minor şi ameninţare.

Cazul de la Oşeşti a stârnit reacţii din partea sindicatelor din învăţământ, care au atras atenţia cu privire la lipsa pazei din unităţile şcolare din mediul rural.

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă