10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialVâlcea, incendiu groapa de gunoi. Pompierii se luptă cu flăcările și la...

Vâlcea, incendiu groapa de gunoi. Pompierii se luptă cu flăcările și la această oră

Acesta a precizat că după cercetările preliminare s-a stabilit că depozitul de deşeuri s-a autoaprins. Incendiul se manifestă la adâncime, fără degajări mari de fum.

Pompierii intervin cu motopompe alimentate din râul Cornăţel, care trece prin zonă, dar din cauza terenului moale, nu pot interveni cu autospeciale.

La intervenţie, pompierii folosesc şi un utilaj al Primăriei Măldăreşti, cu ajutorul căruia dislocă deşeurile. În mare parte, depozitul neconform de la Măldăreşti este acoperit cu zăpadă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea a precizat că pompierii vor interveni până la lichidarea incendiului.

La depozitul neconform de deşeuri de la Măldăreşti, pompierii au intervenit pentru singerea unor incendii şi în anul 2017. Depozitul a fost închis în luna iulie 2017 şi ulterior, în cursul verii, au izbucnit mai multe incendii cu degajări de fum persistent ce s-a împrăştiat pe o distanţă de 20 de kilometri, informează AGERPRES.

Cele mai citite

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă