5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialVa fi sau nu vacanță de Rusalii? Părinții se opun

Va fi sau nu vacanță de Rusalii? Părinții se opun

Prin intermediul unui mesaj al Federației Naționale a Asocațiilor de Părinți (FNAP), părinţii cer să se elimine orice zvon conform căruia Guvernul ar dori să facă punte între zilele libere de Rusalli şi ziua de 1 iunie, ceea ce ar însemna nouă zile libere pentru elevi.

“Anul acesta au fost suspendate cursurile din cauza vremii nefavorabile. Recuperarea făcută este, din păcate, numai la nivelul prezenţei elevilor, fără să ajute la consolidarea cunoştinţelor, cum s-ar fi întâmplat dacă orele se desfăşurau conform calendarului stabilit. În acest sens, vă adresăm rugăminte să nu daţi curs unui asemenea zvon, practic unei minivacanţe de 9 zile care ar dăuna pregătirii elevilor pentru Evaluarea Naţională”, se mai arată în nota FNAP.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă