6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialUn sector din București are 12 metri pătrați de spațiu verde pe...

Un sector din București are 12 metri pătrați de spațiu verde pe locuitor. UE recomandă 26 de metri

Sectorul 2 din București are 12 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, în condițiile în care recomandarea UE este de 26 de metri pătrați pe cap de locuitor, a declarat, duminică, într-o emisiune la un post de televiziune, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Primarul a precizat că principalul “beneficiar” al Planului de Urbanism Zonal (PUZ) al Sectorului 2 este “un domn iranian” care are în proprietate foarte multe spații verzi și cărora, în urma acestui PUZ, li se poate modifica regimul în spațiu construibil pentru clădiri.

Primarul a mai sugerat că, pe timpul unuia dintre foștii primari de sector, circula în Primăria Sectorului 2, cu privire la aprobarea pentru asemenea planuri, următoarea formă de a cere mită: “Aici nu se întoarce nimic?”.

Radu Mihaiu (USR PLUS) a preluat funcția de primar al Sectorului 2 acum patru luni. El nu a indicat pe timpul cărui primar funcționa acest procedeu de a cere mită.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă