10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialUn rector critică decizia Parlamentului de a li se permite rectorilor mandate...

Un rector critică decizia Parlamentului de a li se permite rectorilor mandate nelimitat

“Îmi exprim dezacordul faţă de decizia de ieri a Parlamentului României care permite rectorilor universităţilor să deţină un număr nelimitat de mandate, decizie care încalcă principiile democraţiei şi care a fost adoptată fără consultare publică”, a anunțat, joi, potrivit unui comunicat de presă, rectorul Marian Preda.

“Pentru a evita derapajele antidemocratice, orice funcţie de conducere aleasă prin vot trebuie ocupată pentru o perioadă limitată de timp, aşa cum ne demonstrează atât teoriile democratice, cât, mai ales, practicile încălcării acestui principiu care au condus la autoritarism, abuzuri şi dictaturi. De altfel, Universitatea din Bucureşti, prin voinţa comunităţii academice de practicare a unei democraţii reale, a integrat principiul mandatelor limitate ale rectorului în Carta sa. Articolul 120, Alineatul 3 din Cartă spune foarte clar că nimeni nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de 8 ani, indiferent de perioada mandatelor, de întreruperi sau de circumstanţele acestora”, precizează rectorul Universității din București, Marian Preda.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă