Foto: Arhivă

Un polițist de la Combaterea Criminalității s-a împușcat în cap

Un poliţist din județul Olt a fost internat la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce s-a împușcat în cap, informează, miercuri, Mediafax.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 31.01.2018 - 08:50

Conform primelor informații, polițistul, în vârstă de 33 de ani, ar fi încercat să se sinucidă, pe fondul unor neînțelegeri cu iubita lui.

Femeia de 26 de ani a fost și ea împuşcată în mâna stângă, în încercarea de a-l împiedica pe bărbat să-şi ia viaţa.

Surse apropiate anchetei au declarat că este vorba despre Bogdan Dumitrescu, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Iulian Nicolae, a confirmat că incidentul s-a petrecut în Slatina, în noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii desfăşurând cercetări pentr a stabili cum s-au petrecut lucrurile cu exactitate.

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că poliţistul, în vârstă de 33 de ani, este în stare gravă, după ce s-a împuşcat frontal în cap, fiind transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.

Comentarii