10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialTrupul neînsufleţit al actriţei Carmen Stănescu, depus sâmbătă la Teatrul Naţional

Trupul neînsufleţit al actriţei Carmen Stănescu, depus sâmbătă la Teatrul Naţional

Înmormântarea va avea loc la cimitirul Reînvierea, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul TNB.

Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Mărioara Voiculescu.

În teatru, a debutat în anul 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații Karamazov”. De-a lungul carierei sale, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național și a altor teatre din București.

Actriţa s-a lansat în film cu rolul din „Doi vecini”, după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu, în 1958. Rolurile din „Fraţii Jderi”, „Muschetarul român” şi „Războiul de Independenţă” (serial TV în regia lui Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977) îi aduc celebritatea şi în cinematografie. A făcut carieră şi în televiziune, alături de Mişu Fotino, care i-a fost partener în multe emisiuni de divertisment.

Joi ea a încetat din viață, acasă în somn, după o boală lungă.

Cele mai citite
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă