19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialTrei case au fost cuprinse de foc la Brașov

Trei case au fost cuprinse de foc la Brașov

Două case au fost mistuite de foc aproape în totalitate, iar alta are acoperișul distrus de foc, în urma unui incendiu care a izbucnit, vineri noaptea, în cartierul Schei din municipiul Braşov.

Potrivit ISU Brașov, incendiul a izbucnit în jurul 00.15, iar pompierii au intervenit imediat cu șase autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de salvare la înălțime și un echipaj SMURD.

„Când au ajuns echipajele la fața locului 3 case erau cuprinse de flăcări și exista pericolul de extindere și la alte proprietăți situate în imediata apropiere. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului iar accesul în zonă s-a făcut cu dificultate. După o luptă cu flăcările de aproximativ 5 ore, incendiul a fost lichidat. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, transmit, sâmbătă dimineață, reprezentanții ISU Brașov.

Incendiul la cele trei case cuprinse de foc din Brașov a fost stins de pompieri fără să se mai extindă și la altele

În urma incendiului, două case au fost mistuite de flăcări în proportie de 90%, iar în cazul celei de a treia, a ars acoperișul. Pompierii au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă și la alte case.

Două persoane, proprietari ai unor case la care exista pericol de extindere a incendiului, au suferit atac de panică și au fost asistate medical la fața locului de către personalul SMURD. Pentru moment, nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului.

Un incendiu violent a distrus patru locuințe. Un bărbat cu probleme psihice, găsit mort în beciul casei

Un alt incendiu puternic a distrus joi seară patru case, într-o localitate din Vaslui, iar de vină ar fi unul dintre proprietari, un bărbat cunoscut cu boli psihice.

Potrivit vecinilor, bărbatul ar fi pus focul și apoi ar fi dispărut, relatează ȘtirileProtv. Ulterior, acesta a fost găsit mort în beciul casei sale.

Totul a început când oamenii au ieșit din locuințe îngroziți, fiind alertați de fumul puternic. Astfel, aceștia au sunat imediat la 112. Potrivit acestora, de vină ar fi un vecin cunoscut ca având afecțiuni psihice. Acesta locuia singur și, potrivit vecinilor bărbatului, i-a amenințat de mai multe ori că va da foc casei.

Astfel, în urma incendiului au ars patru case, iar trei familii au privit neputincioase cum locuințele lor sunt mistuite de foc. Opt echipaje de pompieri sosite de la Vaslui au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă și la alte case.

Potrivit pompierilor, acestea erau vechi și construite una lângă cealaltă, relatează ȘtirileProtv, conform stiridiaspora.ro.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă