11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialTramvaiul 41 va circula pe un fir doar în zona Podului Grant

Tramvaiul 41 va circula pe un fir doar în zona Podului Grant

“Tramvaiul 41 va circula pe un sens, însă doar pe porţiunea Podului Grant, dar aceasta nu va mări intervalul de succedare decât cu un minut, faţă de ce era înainte, să circule pe ambele sensuri. Deci, bucureştenii nu vor fi afectaţi. Ba, dimpotrivă. Vom lăsa şi linia 641, 642 şi se va mai crea încă o linie 643, tot navetă, ca să venim în sprijinul cetăţenilor, să poată să îşi aleagă cel mai bun traseu”, a precizat în cadrul unei conferinţe, directorul executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Mihai Teodorescu.

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că restricţiile de circulaţie sunt necesare, având în vedere multitudinea şi importanţa lucrărilor care trebuie efectuate.

“Avem peste 20 de poduri cu grad mare de risc. Au fost expertizate în mandatul meu şi cred că este normal să facem aceste lucrări, nu doar de a pune în siguranţă, ci chiar mai mult, de reparaţii. Este normal să fie şi anumite restricţii pe perioade scurte de timp, pentru că altfel nu se pot face acele lucrări”, a precizat ea.

Pe 25 iunie, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci, anunţa că circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată între 29 iunie şi 1 septembrie pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă.

Pe 8 august, Gabriela Firea anunţa că prima etapă a proiectului “Străpungere Ciurel – Nod Rutier Virtuţii” se va încheia până la sfârşitul acestui an, iar până la 1 septembrie se va relua circulaţia tramvaiului 41.

“Conform graficului de execuţie, prima etapă a acestui proiect, Nodul Virtuţii, se va încheia la sfârşitul acestui an, atunci când vom începe, în conformitate cu legislaţia în vigoare, testele statice şi dinamice. După această etapă, Nodul Virtuţii – acest obiectiv de investiţii atât de aşteptat de bucureşteni – va putea fi redat circulaţiei! De asemenea, începând cu data de 1 septembrie, tramvaiul 41 va putea circula în această zonă, înainte de începerea anului şcolar”, preciza ea.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă