Marţi dimineaţă, în Vama Halmeu, timpul de aşteptare pentru fiecare camion care încerca să iasă din ţară era de aproximativ 60 de minute, relatează Mediafax.
Aceeaşi perioadă au avut-o de petrecut în cabine şi cei care au dorit să părăsească teritoriul ţării prin Vama Siret.
Din pricina cozilor, cele două puncte de frontieră s-au blocat, pentru camioane, şi pe sensul de intrare şi pe cel de iesire.
Blocajul din cele două puncte de frontieră este cauzat de sistemul informatic din vămi care s-a defectat.
“În această (marţi) dimineaţă, în jurul orei 1.00, traficul de camioane prin Vama Halmeu, judeţul Satu Mare, respectiv prin Vama Siret, judeţul Suceava, a fost blocat din cauza unor defecţiuni la sistemul vamal românesc”, a declarat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei.
O situaţie similară a fost înregistrată şi la Vama Moraviţa pe sensul de intrare în România.
Conform datelor Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare a fost de 90 de minute pentru fiecare autovehicul de marfă.
Pentru autoturisme, traficul prin punctele de frontieră a decurs în mod normal, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.