10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialTelDrum dă în judecată primăria din orașul copilăriei lui Liviu Dragnea

TelDrum dă în judecată primăria din orașul copilăriei lui Liviu Dragnea

Potrivit informațiilor publice disponibile, primăria Saelele a încheiat în 2012 un contract cu Tel Drum de aproape 4 milioane lei pentru lucrări de construire a unei rețele de canalizare și a unei stații de epurare a apelor uzate în localitate. Liderul PSD, Liviu Dragnea, al cărui nume a fost asociat frecvent cu Tel Drum, inclusiv de către DNA, el negând de fiecare dată orice legătură cu compania, s-a născut în comuna Grația din Teleorman și a copilărit în comuna Saelele din același județ.

În august 2016, el a participat la inaugurarea unui cămin pentru persoane în vârstă în comună, realizat cu fonduri UE, și a asistat la meciul de fotbal din finala Cupei Teleormanului între Voința Saelele și Rapid Buzescu, primind și o diplomă de excelență pentru ”implicarea în dezvoltarea comunei Saelele și contribuția adusă la creșterea nivelului calitativ al fotbalului din județul Teleorman”.

De altfel, potrivit GSP.ro, proprietarul în acte al clubului de fotbal Voința Saelele era, cel puțin la acea dată, șoferul lui Dragnea, Mădălin Ioniță, iar finanțator – fiul președintelui Camerei Deputaților, Valentin Dragnea.

Primarul PSD al comunei Saelele, Gabriel Cârjan, este în funcție din 2004. În 2014, el s-a remarcat prin faptul că s-a dat singur în judecată. Mai precis, în calitate de profesor la școala din Saelele, a dat în judecată primăria localității, condusă tot de el, cerând dobânzi la diferențele salariale pe care le obținuse prin altă hotărâre judecătorească.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă