5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialTaxa auto, încă trei luni în care poți recupera banii

Taxa auto, încă trei luni în care poți recupera banii

Proprietarii care au achitat în trecut fostele taxe auto la prima înmatriculare în România a mașinilor mai au timp să depună cererea pentru restituirea banilor până la finele lunii august 2018. Cu alte cuvinte, românii mai au la dispoziție doar trei luni pentru a cere înapoi banii achitați ca taxă specială, taxă pe poluare, taxă pentru emisiile poluante sau timbru de mediu, scrie avocatnet.ro

Conform procedurii de restituire a fostelor taxe auto, proprietarii de mașini care au plătit aceste sume în perioadele în care s-au aplicat mai au la dispoziție doar trei luni pentru a cere returnarea sumelor. Concret, termenul de 31 august 2018 este prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017.

„Dreptul contribuabililor (…) de a cere restituirea se naște la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (OUG nr. 52/2017 – n. red.), indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar (…) cererile de restituire se depun, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018”, scrie în actul normativ emis de Executiv.

Cu alte cuvinte, proprietarii de mașini care au achitat una dintre fostele taxe auto mai pot depune cererea de restituire doar până la finele lunii august 2018, altfel nu-și vor mai putea recupera banii pe cale administrativă.

Este vorba, mai exact, de cei care au achitat în trecut taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu pentru autovehicule.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă