18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialTaţii a două treimi dintre nou-născuţi nu beneficiază de concediu paternal plătit

Taţii a două treimi dintre nou-născuţi nu beneficiază de concediu paternal plătit

Aproape 90 de milioane de copii cu vârsta sub un an trăiesc în 92 de state care nu prevăd obligaţia legală de a oferi concediu paternal plătit, potrivit acestei analize.

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite îndeamnă statele să adopte politici în sprijinul familiilor pentru a permite apropierea dintre taţi şi copiii lor nou-născuţi.

”Interacţiunea pozitivă şi semnificativă cu mamele şi taţii chiar de la început contribuie la modelarea creşterii creierului copiilor şi la dezvoltarea pentru viaţă, făcându-i mai sănătoşi şi mai fericiţi şi mărind capacitatea lor de a învăţa”, susţine în cadrul unei declaraţii directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

India şi Nigeria, două state care au un număr mare de copii, se numără printre ţările în care nu există obligaţii legale pentru acordarea concediului paternal.

Alte ţări, precum Brazilia şi Republica Democrată Congo, cu număr mare de copii, oferă astfel de privilegii pe termen relativ scurt, precizează UNICEF.

La nivel mondial, 109 state acordă dreptul la concediul de paternitate plătit, într-o anumită formă.

Germania se numără printre ţările cel mai bine cotate din lume la capitolul beneficiilor paternale, alături de Finlanda, Islanda, Norvegia, Coreea de Sud şi Suedia, potrivit UNICEF.

Statele Unite – unde trăiesc aproape 4 milioane de sugari – se numără printre cele opt state ale lumii care nu oferă concediu plătit pentru mame sau taţi.

UNICEF a devenit prima agenţie a Naţiunilor Unite care oferă până la 16 săptămâni de concediu paternal plătit angajaţilor de sex masculin din sediile fondului din lumea întreagă. Perioada standard din cadrul Naţiunilor Unite este de patru săptămâni.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă