12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialSuceava: Primăria anchetează TPL, după sistarea transportul public pe timpul ninsorii

Suceava: Primăria anchetează TPL, după sistarea transportul public pe timpul ninsorii

Acesta a spus că Societatea de Transport Public Local (TPL) a scos de pe traseu autobuzele din cauza ninsorii, fără să anunţe conducerea municipalităţii, şi consideră că măsura a fost una exagerată, în condiţiile în care a nins doar o oră şi jumătate, iar pe bulevardele principale se putea circula.

“Am solicitat colegilor de la biroul de transport al primăriei să ceară o informare în scris de la TPL. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 16 ani. S-a circulat bine. Nu a nins nici trei zile şi nici cinci zile, ci o oră şi jumătate. Va trebui să facem o analiză amănunţită. Cred că a fost o măsură exagerată luată de cei de la TPL. S-a ţinut legătura cu şeful serviciului de ecologizare, care a spus că poate pune la dispoziţie o maşină de deszăpezire care să circule în faţa autobuzelor acolo unde nu se circulă. Cei de la TPL ne-au explicat telefonic că au adoptat această măsură pentru că era sâmbătă seara şi nu erau mulţi călători. Normal este ca sistemul de transport public să funcţioneze atunci când sucevenii îşi lasă maşinile acasă şi acolo unde sunt probleme, punctual, să intervenim”, a spus Harşovschi.

Pe de altă parte, directorul TPL, Darie Romaniuc, a spus că măsura a fost adoptată din cauza vremii nefavorabile, după ce două autobuze au derapat în zona blocului IRE din cartierul Obcini şi au avariat uşor două maşini parcate.

“Cele două autobuze erau echipate cu cauciucuri de iarnă şi nu aveau viteză în momentul producerii accidentelor. Numai că, din cauza zăpezii moi şi a gheţii formate, mergeau la vale fără niciun control, deşi frânele erau călcate până la podea. Mergeau ca săniile. A trebuit să oprim total circulaţia lor, pentru a nu se produce accidente mult mai grave, în care să punem în pericol nu doar şoferii şi călătorii acestora, dar şi alţi participanţi la trafic”, a spus Romaniuc, citează AGERPRES.

Cele mai citite

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...

UE a decis noi sancțiuni împotriva industriei de armament a Iranului

Uniunea Europeană(UE) a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni...

Comisia de Disciplină a FRF a decis! Pedepse înjumătățite pentru Dinamo și UTA

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a suspendat parţial sancţiunile cluburilor Dinamo şi UTA, care primiseră iniţial câte patru meciuri fără spectatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă