4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialStart la pregătirile în școli pentru examenele naționale

Start la pregătirile în școli pentru examenele naționale

Prezența la aceste cursuri este opțională.

Elevii vor urma trasee bine stabilite, spre sălile de clasă, unde se va respecta distanțarea socială, potrivit indicațiilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) inspectoratelor școlare din teritoriu.

Elevii vor fi nevoiți să poarte și măști sanitare, asigurate de ministerul de resort.

Marina Manea, inspector adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), a declarat, pentru „România liberă” că măștile sanitare de la MEC au ajuns la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar din Capitală, unde se vor desfășura cursuri de pregătire pentru examenele naționale.

La părăsirea școlii/liceului, elevii vor trebui să arunce măștile într-un recipient special amenajat.

„În perioada 2-12 iunie 2020, în unitățile de învățământ din Municipiul București, vor avea loc activități de pregătire a elevilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Pentru organizarea acestor activități, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a comunicat instituțional cu reprezentanții autorităților locale, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, precum și cu directorii unităților de învățământ, care au elaborat proceduri specifice de organizare a activităților educaționale în contextul pandemiei cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat al ISMB.

Și-au anunțat participarea fizică la activitățile educaționale organizate de unitățile de învățământ: 7156 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, 882 de profesori care predau discipline de examen în învățământul secundar inferior și 5666 de elevi înscriși în clasele a XII-a Zi și a XIII-a seral/FR, precum și un număr de 1090 de profesori care predau discipline de examen în învățământul secundar superior.

Precizăm că, pentru elevii care nu vor participa fizic la activitățile de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale, vor fi organizate activități de pregătire online sau de pregătire alternativă.

„Conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București asigură elevii și părinții, precum și cadrele didactice, că toate unitățile de învățământ sunt pregătite să organizeze activitățile educaționale premergătoare examenelor naționale, în condițiile prevăzute de Ordinul Comun M.E.C și M.S, nr. 4267_841_19.05.2020”, mai precizează sursa citată.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă