7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSocialSpitalul Militar Bucureşti a inaugurat cel mai performant centru de medicină nucleară...

Spitalul Militar Bucureşti a inaugurat cel mai performant centru de medicină nucleară din Europa

“În momentul de faţă, ce avem aici în acest centru reprezintă dotarea cea mai performantă la nivel european într-un astfel de spital. Proiectul are o valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro, investiţie a MApN şi a Spitalului Militar. Este doar un prim pas pentru că urmează în Spitalul Militar investiţii foarte serioase. Avem un program major de investiţii pentru Spitalul Militar însemnând o clădire nouă, un pavilion nou pe care intenţionăm să-l construim în perioada imediat următoare, însemnând investiţie în tehnică militară, în resursă umană”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Ministrul Apărării a precizat că noul centru va putea primi şi militari străini care ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

“Spitalul acesta este spital de rol 4. Ne dorim ca în parteneriatul pe care îl avem şi cu SUA, dar şi ca ţară membră NATO, să putem să deservim, dacă va fi nevoie, nevoile aliate pentru medicină militară. Spitalul este un spital de rol 4, asta înseamnă că este ultimul tip de spital din lanţul de intervenţie medicală în cazul în care este necesar acest lucru. (…) Investiţiile pe care le vom derula în perioada imediat următoare nu vor face nimic altceva decât să ridicăm standardul pentru a putea deservi nu doar pacienţii din sistemul medical militar, dar orice pacient care se află în suferinţă şi doreşte servicii de calitate”, a adăugat ministrul.

Centrul integrat are două aparte importante: SPECT-CT, care se adresează mai multor afecţiuni ale sistemului endocrin (tiroidă, paratiroidă), ale sistemului renal, afecţiuni ale sistemului cardiovascular şi PET-CT, care este dedicat depistării afecţiunilor oncologice.

“Am obţinut, în cel mai scurt timp, avizele de la DSP şi de la CNCAN ceea ce este un lucru absolut deosebit. SPECT-CT este funcţional de mâine, investigaţii iztopice sunt decontate de către CNAS şi se adresează tuturor pacienţilor care se pot programa la număr care va fi afişat pe site. În ceea ce priveşte PET-CT-ul, depistarea investigaţiilor oncologice se va face în măsura în care casa de asigurări de sănătate ne va include în program ca aceste investigaţii să fie gratuite prin programul naţional al Casei”, a explicat comandatul Spitalului Militar “Dr. Carol Davila” dr. Florentina Ioniţă Radu.

În ceea ce priveşte personalul medical, acesta a fost format atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind vorba despre trei doctori de medicină nucleară, doi de radiologie imagistică medicală, un fizician medical, patru asistente şi personal tehnic.

“Ei (medicii – n.r.) aveau experienţă anterioară, dar s-au perfecţionat pentru a lucra pe acest aparat pentru că trainingul a fost inclus în costul aparatului. (…) Acest centru este foarte important pentru că întruneşte două capabilităţi: capabilitatea de investigaţia imagistică adică de scintigrafie, dar care adaugă această tomografie computerizată, adică o imagine 3D, deci o acurateţe extraordinară a diagnosticului”, a adăugat comandantul.

În contextul inaugurării acestui centru de medicină nucleară, ministrul Mihai Fifor a subliniat că urmează să fie depus un memorandum prin care se va solicita deblocarea de posturi pentru Armata Română, din care 250 de medici care vor ajunge la Spitalul Militar pe diverse specialităţi.

Cele mai citite

Momente de panică pentru Alexandra Stan. Artista a rămas fără haine, în Finlanda

Cu toții ne-am confruntat cu aventuri neașteptate în călătorii, iar recent, Alexandra Stan a avut parte de o experiență de neuitat în Finlanda, care...

Macron spune că islamiștii care au lovit Rusia au încercat să atace Franța

Președintele Emmanuel Macron a declarat că cei care au ucis 137 de persoane într-o sală de concerte din afara Moscovei fac parte dintr-o ramură...

Antrenament pentru Jocurile Olimpice. David Popovici, victorii în Belgia

Înotătorul român David Popovici își continuă pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris, iar în weekend a obținut două victorii de moral la concursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă