15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialSlatina: Elev lovit cu pumnul în curtea şcolii

Slatina: Elev lovit cu pumnul în curtea şcolii

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a declarat că unii jucători s-ar fi certat, iar băiatul în vârstă de 17 ani, elev la Liceul cu Program Sportiv Slatina, a fost lovit cu pumnul de portarul echipei adverse, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu.

Partida de fotbal se disputa în curtea unui cămin al Facultăţii de Drept din Craiova, cei de pe margine sunând la 112. Băiatul ar fi fost lovit cu pumnul, pe la spate, căzând inconştient.

El a fost luat de ambulanţă şi transportat la spital.

„A fost făcut un apel prin 112 prin care a fost sesizat faptul că o persoană a fost accidentată pe terenul de fotbal de la căminul 14 al Facultăţii de Drept. Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au stabilit faptul că, în urma unui meci de fotbal organizat între licee cu profil sportiv din Târgu-Jiu şi Slatina, o parte din jucătorii celor două echipe ar fi avut o serie de discuţii contradictorii. Un băiat în vârstă de 17 ani de la liceul din Slatina ar fi fost lovit cu pumnul de portarul echipei adverse, în vârstă de 18 ani. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile. Victima nu a depus încă plângere.

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă