11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialSingura grădiniță în natură din Capitală și-a triplat numărul de copii înscriși

Singura grădiniță în natură din Capitală și-a triplat numărul de copii înscriși

Astfel, la doar un an de la lansare, grădinița și-a triplat numărul de copii înscriși în cele 8 clase disponibile.

“În 2017, am început cu 35 de copii, iar în octombrie 2018 avem deja 105 copii înscriși. Deși cererea a depășit cu mult preconizările noastre, până în martie 2019 estimăm că vom avea 130 de copii înscriși”, declară Dan Prediger, fondatorul Karin’s Kids Academy, care adaugă că în 5 dintre cele 8 clase sunt deja liste de așteptare.

Reprezentanții grădiniței au introdus proiecte și activități noi pentru anul școlar 2018-2019:

ateliere de supraviețuire în natură;

harta României, cu ocazia centenarului: pe o suprafață de peste 100 mp, copiii lucrează și descoperă diferite forme de relief, orașe mari, cetăți, ape etc;
2 clase cu predare exclusivă în limba engleză, cu profesori cu experiență de peste 10 ani în grădinițe internaționale;

workshop-uri cu educatori și profesori și ateliere de lucru cu părinți și copii despre includerea naturii în educație, pentru o societate sănătoasă.

„Aproximativ 800 de grădinițe internaționale și centre educaționale de pe toate continentele urmăresc și apreciează activitatea Karin’s Kids Academy. Am fost contactați de peste 50 de grădinițe din străinătate pentru schimb de experiență”, mai afirmă fondatorul Karin’s Kids Academy.

Taxele percepute de grădinița din pădure sunt: 700 de euro/lună pentru program scurt, 800 de euro pentru program prelungit, iar pentru clasele în limba engleză părinții trebuie să mai plătească încă 100 de euro în plus.

Grădinița Karin’s Kids Academy Băneasa a fost deschisă în septembrie 2017, în urma unei investiții de 4.8 milioane de euro, fiind singura din România cu sediul în pădure. Investiția a fost făcută de trei oameni de afaceri români, Dan Prediger, Florentin Oprea și Andreea Dumitru, care și-au propus să dezvolte un sistem educativ centrat pe stimularea și dezvoltarea inteligențelor multiple, prin educație outdoor.

Grădinița se întinde pe o suprafață de 10.000 mp și este dotată cu 12 săli de clasă, cabinet medical, sală de conferințe, sală de mese, sală de sport și două terase. Copiii înscriși la grădiniță sunt împărțiți pe grupe de vârstă, astfel: antepreșcolar (1,6 -2 ani, 2-2,5 ani, 2,5-3 ani) și grădiniță (3-4 ani – grupa mică, 4-5 ani – grupa mijlocie, 5-6 ani – grupa mare).

 

Campanie Națională de Educație în Natură

Demarat ca proiect educațional, care și-a propus atingerea finalităților educaționale prin natură și elemente naturale, grădinița din pădure a lansat în iunie 2018, cu sprijinul Europa FM, Campania Națională Educație în Natură, prin intermediul căreia echipa de specialiști în educație și-au propus să aducă aproape de publicul larg beneficiile unei astfel de educații, dar și să formeze o comunitate de cadre didactice care pot aplica aceste metode. Astfel în cadrul campaniei s-au alăturat grădinițe din mediul public și privat din Iași, Galați, Buzău, Craiova, Târgoviște. Astfel, în curtea de 10.000 mp, mai multe serii de educatori au observat și au aplicat metode de educație prin intermediul naturii.

 

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă