10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialSindicatele din penitenciare: "Statul român ne datorează 10,5 milioane de euro"

Sindicatele din penitenciare: “Statul român ne datorează 10,5 milioane de euro”

„În contextul inflaţiei de proiecte pentru premierea şi bunăstarea infractorilor, a căror finanţare de la Bugetul de Stat nu pare să fie o problemă, reamintim Guvernului şi Parlamentului că Statul Român datorează personalului din penitenciare peste 10,5 de milioane de Euro pentru cele peste 1,5 milioane de ore suplimentare nerecuperate şi neplătite în ultimii 3 ani”, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

După ce angajaţii de la Penitenciarul Vaslui au refuzat să intre în serviciu, în decembrie 2017, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că problema restanţelor se va rezolva până la sfârşitul aceluiaşi an.

„Patru luni mai târziu nu s-a rezolvat nimic. O altă promisiune neonorată şi un alt motiv ca Tudorel Toader să fie demis pentru indolenţă şi incompetenţă”, arată FSANP.

Sindicalişti au comparat suma datorată angajaţilor penitenciarelor cu cea promisă deţinuţilor cu titlu de despăgubire, rezultând că o diferenţă foarte mare.

„Această sumă datorată angajaţilor din penitenciare pentru muncă prestată este de 49 de ori mai mică decât cea promisă infractorilor cu titlu de despăgubiri de câte 5 – 8 euro pentru fiecare zi de detenţie în conditii aşa-zise improprii. Peste 520 de milioane de euro ar urma să ne coste această investiţie în criminalitate. În acelaşi context, la un cost mediu de operare a unui sistem de supraveghere prin brăţări electronice de 750 de euro pe an pentru fiecare infractor dintre cei 6.000 care estimăm ca ar putea beneficia în actualele condiţii propuse, această cheltuială pentru bunăstarea infractorului s-ar ridica la 13,5 milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani”, se mai arată în comunicatul FSANP.

Pentru problemele din sistem, sindicaliştii cer demiterea ministrului Justiţiei, iar orele suplimentare nerecuperate să fie plătite pentru ultimii trei ani, ameninţănd că vor urma noi acţiuni de protest în stradă ale personalului din penitenciare, precum şi blocarea activităţii acestor instituţii.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă