8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialSindicaliștii de la „Ambulanța” amână protestul planificat pentru miercuri

Sindicaliștii de la „Ambulanța” amână protestul planificat pentru miercuri

“Hotărârea de amânare a protestului s-a luat în urma refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti privind aprobarea protestului la nivel de Bucureşti, locaţia Piaţa Victoriei, pe motivul că în data şi intervalul orar solicitat de noi, se suprapune cu o altă acţiune sindicală care a primit aprobarea anterior solicitării FNSAR. Totodată, în această perioadă aşteptăm întâlnirea promisă de premierul României cu conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale “Ambulanţa” din România, promisiune care a fost reînnoită cu ocazia vizitei premierului României la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, din data de 1 noiembrie”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei sindicale.

În 29 octombrie, Federaţia anunţa că personalul din serviciile de ambulanţă va organiza în 4 noiembrie un protest la nivel naţional, în intervalul orar 10:00 – 12:00, dacă premierul nu va invita la discuţii conducerea Federaţiei.

Totodată, începând cu data de 5 noiembrie 2020 personalul din serviciile de ambulanţă ar urma să intre în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor.

Revendicările Federaţiei Naţionale Sindicale “Ambulanţa” din România sunt: suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanţă, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale şi cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activităţii în serviciile de ambulanţă, reaşezarea salarizării asistentului medical, a managerului general şi a membrilor comitetului director din serviciile de ambulanţă.

Totodată, pe lista de revendicări se mai află salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, precum şi asigurarea pensiei de urmaş familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanţă în lupta cu virusul COVID -19. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă