19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialScenariul meteorologilor pentru România: Ani lungi de secetă

Scenariul meteorologilor pentru România: Ani lungi de secetă

Astfel, pe fondul încălzirii globale, prognozele realizate pe termen lung indică o intensificare a valurilor de căldură, precum şi înmulţirea numărului de nopţi tropicale, ca urmare a creşterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră.

Specialiştii spun că România se va confrunta cu ani întregi de secetă. Astfel, dacă în intervalul 1961-2010 s-a înregistrat o secetă pedologică moderată şi puternică, pentru perioada 2021-2050 se anunţă o secetă pedologică extremă şi puternică. Din acest punct de vedere, agricultura va fi un sector extrem de afectat.

„Fie că vorbim despre secetă, temperaturi extreme, valuri de caniculă şi chiar inundaţii, acestea vor determina reducerea producţiei agricole la nivel mondial în medie cu 20% până la 50% în anul 2050 faţă de prezent“, a mai spus Elena Mateescu, potrivit ziarului Adevărul.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a prezentat un raport climatologic conform căruia România a intrat într-un proces ireversibil de încălzire extremă din cauza căruia zona întinse ale ţării se vor transforma în deşert începând din următorii ani.

La nivel global, cei mai călduroşi zece ani din istorie au fost „inventariaţi“ în intervalul 1998-2018. Între 2012 şi 2017, mai ales, temperaturile medii au crescut succesiv de la un an la altul. Această tendinţă va continua, spun climatologii, având consecinţe negative majore asupra omenirii. Practic, potrivit specialiştilor, până în anul 2050 temperatura medie anuală a aerului va creşte în România cu o valoare cuprinsă între 2,5 şi 3,5 grade Celsius, ceea ce înseamnă foarte mult, având în vedere că doar între 1981 şi 2015 creşterea a fost de 0,5 grade Celsius, iar în ultimii 100 de ani creşterea a fost de un grad.

Cu alte cuvinte, dacă astăzi temperaturi de 37 de grade în zile caniculare de vară ni se par mari, peste 30 de ani vom fi obligaţi să ne obişnuim cu temperaturi frecvente de 40 de grade Celsius. Iar dacă azi vorbim că România are un regim pluviometric moderat secetos, este de aşteptat ca în următorii 20-30 de azi acest regim să devină unul secetos extrem.

“Vom avea veri mai călduroase, prin creşterea temperaturilor aerului cu 2,5-3 grade Celsius, prin creşterea numărului de zile caniculare şi nopţi tropicale. Totodată, vor fi veri mai secetoase, cu scăderi de precipitaţii în medie cu 10-20% şi implicit accentuarea deficitului de apă din sol în perioade cu cerinţe maxime faţă de apa culturilor agricole, respectiv lunile iunie –august. De asemenea, vor fi perioade cu precipitaţii abundente pe secvenţe scurte de timp, generatoare de inundaţii rapide, pe fondul creşterii intensităţi precipitaţiilor şi a frecvenţei episoadelor cu ploi zilnice peste 20 l /mp”, a precizat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care în weekend a susţinut o conferinţă la Focşani pe tema fenomenelor climatice extreme.

În scenariile luate în calcul de meteorologi se arată că nici iernile din România nu vor face excepţii de la procesul de încălzire. Vor fi mai călduroase, în medie, cu 3 grade Celsius, comparativ cu cele din ultimele trei decenii.

Situaţia va fi mai critică în jurul anului 2100, aici prognozele indicând că România se va confrunta cu fenomenul de deşertificare, care va afecta zone întinse. Terenurile de la şes vor intra într-un proces de aridizare, ca în Sahara, dar deşertificarea nu afectează doar agricultura, ci şi biodiversitatea, lucru care va duce la dispariţia speciilor.

Creşterea fenomenelor meteorologice extreme a devenit deja o obişnuinţă în ţara noastră, astfel încât este posibil ca în anii viitori să ne confruntăm tot mai mult cu fenomene de genul tornadelor sau vijeliilor, precum cel din 2017, din vestul ţării, soldat cu morţi şi pagube materiale.

“Aceste fenomene la scară locală şi aceste circulaţii rapide sunt din ce în ce mai frecvente în România şi nu excludem că vom avea şi în viitor astfel de fenomene. Sunt fenomene tip nowcasting, cu anticipaţie de la 3 la 6 ore. Predictibilitatea pe sistemul radar o poţi vedea cu 15-20 minute înainte în condiţiile în care circulaţia aerului este una foarte rapidă”, a mai precizat Elena Mateescu.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă