Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Satu Mare: Specialişti britanici, impresionaţi de munca asistenţilor din Spitalul Judeţean

Mai mulţi specialişti britanici în curăţenia din spitale şi igiena personalului medical s-au declarat impresionaţi de modul în care asistenţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare îşi desfăşoară activitatea, apreciind că aceştia sunt foarte competenţi.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 18.05.2018 - 14:21

Asistenta specialistă Carole Hallam, de la Calderdale and Huddersfield NHS Foundation Trust, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută în urma unei vizite de patru zile în spital, că asistentele sunt foarte ordonate şi trebuie să fie foarte mândre de munca lor.

"Am văzut că spitalul dvs. este un spital foarte curat şi incredibil de ordonat. Avem o problemă în Marea Britanie, asistentele noastre nu pun lucrurile la loc când le folosesc şi uneori nu oferă respect aparaturii pe care o folosesc. E posibil ca dvs. să aveţi mai puţină aparatură, dar să respectaţi aparatura pe care o aveţi şi trebuie să fiţi mândri de spital şi de munca pe care o faceţi", a declarat Carole Hallam.

De asemenea, asistentul specializat pe prevenţia infecţiilor Gary Thirkel, de la The Christie Hospital din Manchester, a subliniat că asistenţii sătmăreni sunt competenţi.

"Zona mea de expertiză este curăţenia în spital şi am învăţat foarte multe în vizita pe care am avut-o la spitalul dvs. Aveţi resurse limitate, dar competenţa şi compasiunea dvs sunt foarte mari", a spus Gary Thirkel.

Managerul SJU, Satu Mare, Adrian Marc, a afirmat că specialiştii au venit voluntar la Satu Mare, iar timp de patru zile au efectuat mai multe instruiri cu asistenţii.

"Timp de patru zile, oaspeţii, împreună cu echipa noastră, au văzut în ce măsură putem să creştem, să ridicăm calitatea serviciilor de îngrijire. Pentru că la calitatea serviciilor de îngrijire cel mai important factor reprezintă igiena mâinilor, de asemenea un aspect important este de a cunoaşte ceea ce trebuie să facem în a relaţiona cu pacientul în aşa fel încât să nu fie numai calitate, ci şi o prevenţie foarte bună în ce priveşte infecţiile intraspitaliceşti. Am încercat să deschidem o colaborare, care se va simţi foarte mult în anii care urmează. Încercăm să lucrăm la partea de conştientizare, la partea de a înţelege că este important să respectăm nişte lucruri elementare şi foarte simple ca să menţinem o calitate a unor servicii", a declarat Adrian Marc.

Specialiştii britanici au susţinut prezentări pe tema igienii mâinilor, pansarea plăgilor, prevenirea infecţiilor şi relaţionarea cu pacientul.

Comentarii

loading...