14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialŞase din zece locuri de muncă ar putea dispărea în România

Şase din zece locuri de muncă ar putea dispărea în România

Conform datelor International Labour Organization (ILO), citate de Global Shapers, în acest an, 71 de milioane de tineri cu vârsta de până în 24 de ani nu sunt încadraţi pe piaţa muncii, “un record istoric mondial”.

De asemenea, peste 50% din populaţia globului are sub 30 de ani, un alt record istoric al raportului între generaţii dominat de tineri.

În acest context, la iniţiativa Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF), s-a format în România reţeaua profesională Global Shapers care, alături de Social Innovation Solutions, îşi propune să pregătească tinerii pentru provocările viitorului prin două competiţii care stimulează inovaţia, atât ca motor central pentru viitoare afaceri, cât şi ca parte a unor soluţii sustenabile care să adreseze problemele sociale endemice.

Astfel, Future Makers este un program educaţional de antreprenoriat adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani ce pune la dispoziţie premii totale în valoare de 20.000 de euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Potrivit iniţiatorilor programului, în ultimele două luni, aproximativ 1.000 de tineri au participat la evenimentele şi atelierele de antreprenoriat organizate în peste 15 oraşe din ţară. În continuare, tineri din toată ţara îşi pot înscrie ideile în competiţie pe site-ul www.futuremakers.ro.

O altă iniţiativă care adresează problemele sociale prin idei inovatoare este Social Impact Award, prezentă deja în 20 de ţări din Europa, Africa şi Asia. Programul se adresează tinerilor care vor să producă o schimbare în societate, iar premiile constau în prezenţa la conferinţe internaţionale în Africa de Sud şi Georgia şi investiţii de 5.000 de euro ca să îşi dezvolte ideea. Câştigătorii vor fi desemnaţi în urma unui proces de jurizare în octombrie 2018, competiţia fiind deschisă până pe 27 mai 2018 pe site-ul www.socialimpactaward.ro, precizează sursa citată.

Datele BNR, conform cărora România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării, respectiv 61,93% din totalul locurilor de muncă existente, fac parte din “Raportul asupra stabilităţii financiare” dat publicităţii la începutul anului 2017. Informaţiile respective fac referire la o comunicare din 2016 a Comisiei Europene (CE) care preia calculele Bruegel, conform metodologiei Frey şi Osborne (2013).

Global Shapers este parte a unei reţele globale de tineri cu 368 de filiale, prezentă în 156 de ţări pentru a susţine puterea acestora de agenţi ai schimbării, pentru a-i conecta la inovaţii din întreaga lume.

Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă