12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialSănătatea primeşte mai mulţi bani

Sănătatea primeşte mai mulţi bani

Potrivit proiectului de buget, pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a alocat suma de 33,769 miliarde de lei, cu 4,5 miliarde de lei mai mult față de anul 2017, respectiv o majorare de 15,5%. Ministerul Sănătăţii va putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 9,54 miliarde de lei. Sursele de finanţare şi ponderea ­fiecărei surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: bugetul de stat 80,84% şi veniturile proprii 19,16%.

Potrivit proiectului, programul de investiţii al Ministerului Sănătăţii va fi distribuit în principal pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute în anii precedenţi. În plus, investiţii se vor face pentru continuarea programului de consolidări (şi alte lucrări de intervenţii) la clădirile unităţilor sanitare, dar şi pentru reabilitarea infrastructurii unităţilor sanitare prin efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale.

Totodată, un obiect strategic îl reprezintă construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă, inclusiv prin Programul Operaţional Regional: 8 spitale regio­nale şi 1 spital republican, în Bucureşti. De asemenea, este prevăzută reabilitarea/modernizarea/extinderea a cel puţin 15 spitale judeţene, 150 de ambulatorii de specialitate, 25 de Unităţi de Primiri Urgenţe, precum şi a centrelor comunitare integrate medico-sociale. În acest context, se are în vedere dezvoltarea de centre comunitare integrate medico-sociale, de care vor beneficia peste 270.000 de persoane.

În 2018, Ministerul Sănătăţii are prevăzute alocări bugetare pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale la nivelul spitalelor publice, dotarea cu mijloace de transport sanitar specifice (ambulanţe, autosanitare, elicoptere etc.), dotarea cabinetelor medicilor de familie, dar şi dezvoltarea de centre de telemedicină regionale sau naţionale în funcţie de specialitate. De asemenea, pentru asigurarea funcţionării în condiţii de calitate a sistemului sanitar sunt considerate „absolut necesare” creşterea finanţării asistenţei medicale de urgenţă, precum şi susţinerea financiară a programelor de sănătate.    

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă