11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialSalarii mai mari cu 20% pentru siderurgişti

Salarii mai mari cu 20% pentru siderurgişti

“ArcelorMittal Galaţi anunţă încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG. Documentul stipulează o creştere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru şefii de formaţii (maiştri) şi cu 14% pentru personalul TESA, precum şi alte beneficii, în condiţiile în care inflaţia prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% şi respectiv de 1,9% pe an. Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaţilor şi protecţia drepturilor acestora, în condiţii de instabilitate politică, economică, legislativă şi socială”, se arată în informarea de presă.

Sindicatul reprezentantiv din combinat, Siderurgistul AMG, nu şi-a prezentat, până acum, niciun punct de vedere oficial, în condiţiile în care în ianuarie anul trecut, după semnarea CCM-ului pe 2018, peste 1.000 de muncitori, nemulţumiţi de condiţiile salariale au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa sediului administrativ al companiei.

În combinat lucrează la ora actuală aproximativ 5.600 de angajaţi.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă