8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialRomânii pierd anual zeci de mii de euro anulându-şi biletele de avion

Românii pierd anual zeci de mii de euro anulându-şi biletele de avion

”Conform datelor departamentului de Relaţii cu Clienţii Vola.ro, turiştii români anulează câteva sute de zboruri în fiecare lună, în uşoară creştere faţă de anul anterior. Zborurile sunt anulate în medie cu o săptămână – 10 zile înainte de călătorie, iar clienţii pierd 100% din preţul biletului. Excepţie fac situaţiile în care clasa tarifară a biletului permite reprogramarea datei de călătorie contra unei taxe şi în anumite condiţii. Pentru reprogramare, în funcţie de compania aeriană şi biletul avut, turiştii plătesc în jur de 20 de euro pentru zborurile domestice, 70 de euro pentru zborurile europene şi 150 de euro pentru zborurile intercontinentale”, precizează compania.

La aceste taxe se adaugă şi diferenţa până la preţul noului bilet, fapt ce poate dubla sau chiar tripla preţul plătit iniţial şi de multe ori anularea întregii călătorii.

Plecând de la aceste date, compania a lansat produsul „Vola Rambursabil”, o asigurare de călătorie prin care turiştii îşi pot recupera contravaloarea biletului de avion în proporţie de 90%, în cazul în care nu mai pot călători din motive neacoperite de asigurările standard.

Costul asigurării care transformă biletul într-unul rambursabil este de 10% din valoarea biletului de avion.

Produsul acoperă orice situaţie, de la problemele medicale minore ale celui care călătoreşte sau ale copiilor în grijă, la evenimente neprevăzute la locul de muncă, probleme personale şi multe altele, spun reprezentanţii companiei.

”Tot ce trebuie să facă pasagerii pentru a demonstra această situaţie este să prezinte un email sau orice modalitate de informare de la superiorii de la locul de muncă. Pentru pasagerii care călătoresc în familie, Vola Rambursabil acoperă şi problemele medicale minore, precum febra copiilor sau alte simptome de boală uşoară. Pentru pasagerii care călătoresc în interes de muncă sau şcoală, produsul acoperă şi situaţia în care se modifică orarul şcolar, data examenelor sau data de începere a unei slujbe în afara ţării. Pentru toate aceste situatii sau alte situaţii este suficient un email sau un document explicativ care să detalieze motivul anulării călătoriei”, se arată într-un comunicat.

Asigurările obişnuite de călătorie tratează anularea călătoriei drept o situaţie extremă, pentru demonstrarea căreia sunt necesare documente oficiale şi dovada că pasagerul este în incapacitate fizică de a călători.

În 2018, Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 9,2 milioane de euro în creştere cu 33% faţă de 2017.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă