Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România este pe primul loc în Europa la cazurile de rujeolă

România este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă, a spus, miercuri, la Buhuşi, în judeţul Bacău, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, aceasta exprimându-şi speranţa că medicii de familie vor avea mai mult curaj şi vor intra în comunităţi.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 18.07.2018 - 12:15

România este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă, a spus, miercuri, la Buhuşi, în judeţul Bacău, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, aceasta exprimându-şi speranţa că medicii de familie vor avea mai mult curaj şi vor intra în comunităţi, transmite corespondentul Mediafax.

"Statisticile vorbesc: săptămâna trecută au fost 209 cazuri noi de rujeolă. Suntem în continuare pe primul loc în Europa şi (...) nu putem lucrurile să rămână aşa. Am foarte mare încredere şi în medicii de familie, pentru că, odată ce vor vedea că nu sunt singuri, mai ales cei din comunităţile izolate, cred că vor prinde puţin curaj. Practic, acesta este scopul prezenţei noastre aici", a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, în zona Bacău, săptămâna trecută mai erau 130 de copii nevaccinaţi din 200.

"Sunt 200 de copii nevaccinaţi, dar, de săptămâna trecută, autorităţile au început să se pună în mişcare şi mai avem cam 130 de copii de vaccinat. Veţi spune că este, poate, prea puţin, dar este un început, pentru că, indiferent de legile pe care le avem, sunt comunităţi unde se pătrunde greu şi nu este vina autorităţilor locale. Este greu! Sunt momente în care e nevoie să ajutăm şi noi. De aceea am rugat Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din zonă să fie aici. Pentru că vreau să îi rog să replice acest model", a declarat, la Buhuşi, ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a adăugat că ministerul de resort va continua, alături de partenerii săi, după data de 15 septembrie, odată cu începerea anului şcolar, campaniile de vaccinare în Mehedinţi, în Caraş-Severin, în Olt sau în Vaslui.

Totodată, ministrul a subliniat importanţa ajutorului acordat de autorităţile locale pentru vaccinarea copiilor din comunităţi la care se ajunge cu dificultate.

"Este foarte importantă implicarea autorităţilor locale. În Buhuşi, centrul de vaccinare a fost organizat în centrul social, Primăria a pus la dispoziţie mijloace de transport, pentru a putea aduce părinţii cu copiii la centru, pentru că ei nu vor veni niciodată de bunăvoie sau vor veni prea puţini", a mai spus Sorina Pintea.

După vizita la Spitalul Buhuşi, echipa de la Ministerul Sănătăţii a mers la centrul de vaccinare din localitate, unde mai mulţi copii au fost consultaţi, înainte de a fi vaccinaţi. În plus, un medic specialist le-a explicat părinţilor de ce este necesar vaccinul şi faptul că acesta este gratuit, iar, la rândul lor, părinţii au pus întrebări cu privire la vaccinare.

"Până acum au fost vaccinaţi astăzi (miercuri - n.r.) 42 de copii. Rata de vaccinare o vom calcula când vom încheia procedurile. Până acum avem vaccinaţi 50%. Copiii au între 9 luni şi 18 ani. Nu ne confruntăm momentan cu probleme. Principala întrebare a mămicilor este dacă ar putea să păţească ceva copiii după vaccinare", a spus dr. Ana Dâncău, medic epidemiolog la DSP Bacău.

Comentarii

loading...