Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România afectată de frig: școli închise, ninsori, polei și temperaturi scăzute

O informare meteo de ninsori moderate, vânt puternic şi polei pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat a intrat în vigoare de joi, de la ora 23.00 şi este valabilă până duminică, 4 martie, la ora 10.00.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

Actualizat: 02.03.2018 - 10:20

Meteorologii avertizează că, temporar, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.

Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul ţării, iar în zona Munţilor Banatului şi în cea de vest a Carpaţilor Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent.

 
 
Temporar intensificări ale vântului vor fi în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55-60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, relatează Mediafax.

Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40-50 km/h, vor fi şi în regiunile extracarpatice.

ŞCOLI ÎNCHISE: Cursurile sunt suspendate integral în Bucureşti şi în alte nouă judeţe

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că, vineri, cursurile sunt suspendate integral, din cauza condiţiilor meteorologice, în judeţele Argeş, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Teleorman şi în municipiul Bucureşti.

"Activitatea instructiv-educativă se va desfăşura parţial în judeţele Giurgiu (toate unităţile de învăţământ sunt închise, cu excepţia a cinci grădiniţe cu program prelungit din municipiu), Cluj (Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii are centrala termică defectă), Tulcea (14 unităţi de învăţământ sunt închise) şi Braşov (la Colegiul Naţional „Vasile Racoviţă” din Braşov nu se desfăşoară cursuri din cauza unor probleme la sistemul de alimentare cu gaze)", mai transmite Ministerul Educaţiei.

Orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

 
INFOTRAFIC: În toată ţara se circulă în condiţii de iarnă. Recomandări către şoferi / Drumurile judeţene pe care circulaţia mai este oprită

Nu mai există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile, informează Centrul Infotrafic. Traficul mai este oprit pe doar nouă drumuri judeţene.

Nu mai există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii, iar în aproape toată ţara se circulă în condiţii de iarnă. În mare parte drumurile sunt curate şi nu creează probleme de circulaţie.

În continuare sunt nouă drumuri judeţene cu circulaţia oprită, respectvi 2 în judeţul Călăraşi, 3 în Olt şi 4 în Teleorman.

”Având în vedere că pe parcursul zilei sunt semnalate precipitaţii mixte în majoritatea regiunilor, cu ninsori, ploi şi lapoviţă, care vor forma depunerea de polei, le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să reducă semnificativ viteza, acordând o atenţie sporită, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu efectueze depăşiri riscante, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor. Vă sfătuim să conduceţi cât mai responsabil”, arată Centrul Infotrafic.

Comentarii

loading...